Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia. Român, găsit spânzurat în baie: S-a ridicat de la masă, unde bea cafeaua cu prietenii și s-a sinucis
WhatsApp
Un român, în vârstă de 50 de ani, din Elassona a fost găsit spânzurat într-o baie.

Comunitatea locală din Livadi Elassona, în care era foarte îndrăgit, este întristată de vestea morții unui bărbat de 50 de ani.

Bărbatul, de origine română, care lucra la o unitate de creștere a animalelor din Livadi, ieri după-amiază, în timp ce bea o cafea cu colegii, a părăsit brusc compania și a fost găsit, la scurt timp, spânzurat în baie.

 

Român de 50 de ani, găsit spânzurat în baie

 

Deocamdată nu se cunoaște motivul care l-a determinat pe bărbatul, de 50 de ani, să comită gestul fatal.

O ambulanță s-a deplasat de urgență la fața locului, dar era deja prea târziu. Polițiștii au demarat o anchetă preliminară în acest caz.

Reamintim că, la sfârșitul anului trecut, Mihaela, o româncă în vârstă de 38 de ani, a fost găsită moartă în Keramoti, Grecia. Cazul este învăluit în mister, iar polițiștii greci nu au reținut niciun suspect, după aproape o lună și jumătate de la descoperirea trupului neînsuflețit. Mărturia surorii româncei poate face lumină în acest caz. 

Trupul neînsuflețit al unei românce de 38 de ani a fost scos din mare la Keramoti, regiunea Kavala. Un văl de mister acoperă acest caz, în contextul în care până acum autoritățile nu au nicio pistă concretă. Deși medicii legiști nu au descoperit niciun semn de violență pe corpul neînsuflețit al româncei, mărturia surorii sale poate face lumină în acest caz complicat.

 

Româncă de 38 de ani, găsită moartă în Grecia

 

Vorbind pentru publicația protothema.gr, femeia își amintește ultimele ore din viața Mihaelei, fotograf profesionist și mamă a două fete minore. Prin intermediul mărturiilor rudelor rudelor, se dezvăluie o scenă de coșmar, înainte de a afla tragica veste.

Sora Mihaelei este încă în stare de șoc și nu poate înțelege pierderea surorii sale, un om echilibrat care, din punctul său de vedere, a plecat fericită pentru o scurtă călătorie în Grecia de unde nu s-a mai întors. Chiar dacă tocmai terminase divorțul, Mihaela nu era supărată.

Primul indiciu că ceva este în neregulă a apărut atunci când tânăra de 38 de ani nu a mai dat niciun semn de viață, iar telefonul ei mobil a fost închis, lucru pe care sora ei subliniază că nu l-ar fi făcut niciodată.

Încercarea de a descâlci încet-încet vălul de mister din acest caz, femeia își aduce aminte două evenimente care i s-au părut suspecte. Pe de o parte, mesajul transmis la scurt timp după sosirea Mihaelei la Salonic către mama sa, asigurând-o că este bine, deși nu putea comunica cu ea, iar pe de altă parte, scurta vizită a acesteia la un hotel din Kavala, unde a ajuns cu taxi-ul.

Duminică, 16 ianuarie, dispariția ei a fost anunțată la poliție, iar trupul neînsuflețit a fost găsit 24 de ore mai târziu de către paza de coastă din zonă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel