Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia relaxează mai multe restricţii: Fără mască în exterior şi fără interdicţie de circulaţie nocturnă
WhatsApp
Grecia renunţă începând de joi la purtarea obligatorie a măştii în exterior iar de luni şi la interdicţia de circulaţie nocturnă, ca urmare a ameliorării situaţiei epidemiologice, a avansului campaniei de vaccinare anti-COVID-19, dar şi în contextul valului de căldură care face dificilă purtarea protecţiei faciale, relatează miercuri EFE.
Foto ILUSTRATIV

Ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias a precizat miercuri la o conferinţă de presă că măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise şi în exterior, în cazul în care există aglomeraţii.

Alte măsuri anunţate sunt creşterea numărului de persoane la o masă în restaurante (de la 6 la 10), posibilitatea organizării de botezuri şi de nunţi cu până la 400 de invitaţi (de la 300) şi creşterea la 120 a numărului de persoane prezente pe plajă la fiecare 1.000 de metri pătraţi.

În pofida relaxării măsurilor, epidemiologii amintesc că în Grecia doar 3 din 10 persoane s-au vaccinat cu schema completă, în timp ce 44% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin.

În ultima lună, Grecia a înregistrat o scădere a numărului de cazuri zilnice, precum şi o reducere a numărului de persoane la terapie intensivă şi a deceselor.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 520 de contagieri cu SARS-CoV-2 şi 14 decese.

De la debutul pandemiei, în Grecia s-au înregistrat în total 419.455 de contagieri şi 12.595 de decese de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel