Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia înregistrează primul caz de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului
WhatsApp
Un prim caz de contaminare cu varianta identificată iniţial în Africa de Sud a noului coronavirus a fost depistat duminică la Salonic, al doilea oraş din Grecia (nord), s-a aflat de la Organizaţia Naţională de Sănătate Publică (Eody), informează AFP şi EFE.

O reuniune extraordinară a avut loc duminică după-amiază la Salonic, unde s-au deplasat ''de urgenţă'' secretarul de stat pentru protecţia cetăţenilor Nikos Hardalias şi preşedintele Eody, Panagiotis Arkoumaneas, se arată într-un comunicat ministerial.

Reuniunea a avut loc după o videoconferinţă a epidemiologilor duminică dimineaţă, după ce au aflat despre prezenţa acestei tulpini în ţară.

Varianta B.1.351 a fost identificată pentru prima dată la mijlocul lunii decembrie în Africa de Sud şi a fost localizată oficial în mai mult de 30 de ţări, însă acesta este primul caz identificat în Grecia, conform autorităţilor.

Până acum nu au fost date publicităţii detalii despre pacient sau dacă acesta ar fi călătorit recent.

Potrivit cercetărilor, mutaţia sud-africană a coronavirusului se răspândeşte cu aproximativ 50% mai rapid şi anticorpii naturali sunt mai puţin eficienţi împotriva acesteia, deşi simptomele sale nu sunt mai severe.

Grecia are deja cel puţin 66 de cazuri de infectare cu tulpina localizată iniţial în Regatul Unit.

Grecia a înregistrat 156.473 de infecţii şi 5.779 de decese de la apariţia COVID-19 la sfârşitul lunii februarie 2020, marea majoritate dintre acestea apărând în ultimele trei luni. Al doilea val al epidemiei este mult mai virulent decât primul, din primăvara trecută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel