Seismul a avut la ora locală 07:53, la o adâncime de 45,4 kilometri.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în Marea Ionică, la 80 de kilometri față de Zakynthos, una dintre cele mai îndrăgite destinații turistice din Grecia.
Potrivit unui specialist structurist, există șase aspecte la care trebuie să fim atenți atunci când achiziționăm o o nouă locuință sau vrem să verificăm starea în care se află cea actuală. Într-un interviu acordat pentru Antena 3 CNN, Matei Sumbasacu, inginer la Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic a oferit mai multe detalii și a explicat pas cu pas semnele la care trebuie să fim atenți.
„Oamenii care au locuinţe făcute înainte de 1978 au trebui să ştie că, din proiectare, aceste construcţii au nişte vulnerabilităţi inerente, mai ales cele înalte.
Aşadar, primul lucru pe care cineva ar trebui să-l facă atunci când se mută într-o casă nouă, fie că o cumpără sau o închiriază, ar fi anul construcţiei. Contează foarte mult când a fost proiectată.
Evident, cu cât e mai nouă clădirea, încorporează mai multe cunoştinţe, pentru a fi mai sigură la cutremur", a explicat Matei Sumbasacu, pentru sursa menționată anterior.
Înălțimea clădirii este, de asemenea, un aspect important în cazul unui eventual cutremur. Cu cât clădirea estea mai înaltă, cu atât mai mari sunt șansele ca aceasta să fie afectată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News