Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Viața aproape normală, într-un oraș, pentru toți cei care au test negativ de COVID  
WhatsApp
În ciuda creșterii numărului de cazuri, autoritățile din orașul Tuebingen, Germania, au luat decizia de a le permite oamenilor să ducă o viață normală, cu o singură condiție, să aibă un test COVID negativ, relatează AFP.
viata normala in Tuebingen cu test covid negativ

Oricine are un test Covid negativ se poate bucura de o zi de cumpărături, de un spectacol cultural sau de o masă în aer liber. Imaginile surprind o atmosferă plăcută în localitatea germană, cu cetățeni ce desfășoara diverse activități, interzise până de curând.

Astfel, autoritățile mizează pe testele Covid și au permis redeschiderea orașului Tuebingen, în ciuda creșterii numărului de cazuri în toată țara. Cancelarul Angela Merkel a criticat strategia decisă la nivel local, precizează sursa citată. Germania încearcă să ţină sub control un al treilea val sever de infecţii cu coronavirus care este determinat în principal de tulpini mai transmisibile ale bolii.

O nouă măsură a fost anunțată de autoritățile de la Berlin. Persoanele care sosesc pe aeroporturile din Germania trebuie să se testeze pentru coronavirus înainte de a pleca, conform unei noi reglementări intrate în vigoare de marţi. Echipajele de zbor nu vor fi afectate de noua cerinţă, au indicat autorităţile. Călătorii vor trebui să suporte costurile testelor. Cancelarul german Angela Merkel a declarat recent că renunţă la decizia privind impunerea unor restricţii mai severe pe perioada sărbătorilor de Paşte, recunoscând că ideea a fost o greşeală pe care şi-o asumă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel