Ce se întâmplă atunci când hobby-ul unui cineast german îl poartă prin munții înalți ai României doar cu o cameră de filmat și un microfon în mână? Se naște un documentar de 90 de minute despre transhumanță.

În perioada 2015-2020, Uwe Fischer a urmărit îndeaproape viața păstorilor români, cunoscând fascinația transhumanței.

În ultimii cinci ani, îndemnat de o sete pătimașă de a cunoaște viața de zi cu zi a păstorilor români, neamțul căruia îi place să străbată lumea în lung și-n lat pe motocicletă, a călătorit regulat în România și a însoțit o familie de păstori în călătoria lor de peste o sută de kilometri, fiind martor la provocările zilnice cu care se confruntă aceștia.

„Principalul subiect al documentarului dumeavoastră este așa-numita transhumanță. Poate puteți explica acest cuvânt din nou în două propoziții scurte.

Uwe Fischer: Transhumanța poate fi tradusă ca o drumeție pe pășune sau o gestionare la distanță a pășunilor și descrie o formă de creștere a animalelor în care oile, caprele sau vitele trebuie să migreze de pe pășunile de vară pe cele de iarnă, din cauza condițiilor climatice. Acest lucru nu se întâmplă numai în România, ci peste tot în lume unde, pe timpul verii, sunt duse la munte turme de animale.

Cum puteți explica această transhumanță pe baza a ceea ce ați văzut?

Uwe Fischer: Familia de păstori pe care am însoțit-o are două stâne lângă ferma lor de la poalele Munților Parâng. Una în munți pentru vară și cealaltă în jos, unde oile sunt ținute din octombrie până în iunie, în funcție de vreme. Atunci când temperaturile cresc, iar la altitudini mari lipsește de zăpadă, la stâna de vară se găsesc ierburi picante, ceea ce asigură o dezvoltare optimă a oilor. Cu toate acestea, în timpul iernii nu numai că este rece, dar ninge extrem de mult. Așadar, după un sezon, trebuie parcursă o distanță de peste 120 de kilometri până la cealaltă stână. Și cu aproximativ 500 de oi după tine.

Cum ați descoperit transhumanța și astfel familia pe care ați însoțit-o?

Uwe Fischer: Ca parte a turneelor mele cu motocicletele, am făcut excursii frecvente în România și am trecut pe lângă stâna de vară pe așa-numita Transalpina. De fiecare dată mă opream acolo și aveam o discuție cu păstorii. Chiar dacă am cunoscut doar o parte foarte mică din această industrie a pășunilor, a fost foarte fascinant și interesat, așa că am decis să iau camera cu mine pentru a arăta această viață simplă în Germania noastră confortabilă.

Și atunci ați renunțat la slujba dumneavoastră timp de un an și ați însoțit păstorii atâta timp?

Uwe Fischer: Nu, nu a fost așa. O fac doar ca hobby și nu numai că am un loc de muncă acasă, ci și o familie. Am fost acolo de unsprezece ori în ultimii cinci ani și am văzut diferite etape de transhumanță în timpul șederii mele de una sau două săptămâni. Odată plimbarea, odată forfecarea, odată sacrificarea și așa mai departe.

Ce ne puteți spune despre viața păstorilor români fără a anticipa prea mult filmul?

Uwe Fischer: Variază mult în funcție de sezon. La poalele munților, ciobanii își au casa și curtea, unde trăiesc soțiile și copiii lor, dar stau acolo doar câteva zile la Paști, Crăciun și Revelion, în restul timpului trăiesc cu oile lor în pășune. De regulă, trei-patru ciobani au grijă de 400 până la 700 de oi în același timp. Modul lor de viață este foarte privat și spartan.

În ce măsură?

Uwe Fischer: De exemplu, dormi, în ciuda nopților reci, în aer liber sau în camere foarte simple. Și în ceea ce privește echipamentul, sunteți departe de condițiile locale. Nu există jachete funcționale sau chiar pantofi Gore-Tex, purtați jachete vechi cu prelate din plastic și cizme de cauciuc cu zdrențe pentru picioare.

Și ce provocări întâmpină păstorii acolo?

Uwe Fischer: Pe lângă faptul că sunt expuși la intemperii, sunt deosebit de tulburați de numeroasele reglementări impuse de Uniunea Europeană. De exemplu, acestea nu ar trebui să facă sacrificarea directă la ferma de ovine, deoarece aceasta nu respectă reglementările de igienă.

Sună ca o viață cu adevărat grea. De ce suportă aceste lucruri păstorii români?

Uwe Fischer: Pe de o parte, transhumanța are o lungă tradiție în țara pastorală a României. Pe de altă parte, dacă doriți cu adevărat să obțineți carne și lapte bun, nu puteți evita acest tip de gestionare a pășunilor. Cea mai bună iarbă pentru oi crește în munții înalți, dar condițiile din timpul iernii fac viața acolo imposibilă. Și deci trebuie doar să faci drumeții.

Cum ați fost primit ca străin, mai ales ca cineast străin, cu o cameră de filmat în mână, de către români?

Uwe Fischer: Foarte deschis. Oamenii de acolo erau foarte deschiși și mă lăsau să filmez aproape totul. Uneori mai mult îmi doream..."

(interviu preluat de pe torgauerzeitung.de)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News