Poliţia din Krefeld, localitate situată în apropiere de graniţa cu Olanda, a precizat că cele trei femei s-au predat forţelor de ordine când au aflat despre dezastrul în care au murit cinci urangutani, două gorile şi un cimpanzeu, precum şi lilieci şi păsări.
Femeile au cumpărat de pe internet cinci lampioane, a căror utilizare este interzisă atât în această regiune, cât şi în restul Germaniei de mai bine de un deceniu, întrucât credeau că lansarea lor este permisă de Anul Nou, a precizat anchetatorul-şef Gerd Hoppmann în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi.
"Am văzut multe cadavre umane", a declarat Hoppmann. ''Şi am fost uimit cât de umane arată trupurile maimuţelor transformate de flăcări''.
Femeile au lansat lampioanele, baloane din hârtie înălţate în aer cu ajutorul flăcării aprinse în interior, punându-şi dorinţe pentru noul an. Patru dintre acestea au fost descoperite în apropierea grădinii zoologice, în timp ce al cincilea a ars în incendiu.
"Au lansat lampioanele cu intenţii bune fără să se gândească nicio clipă că s-ar putea întâmpla un astfel de lucru", a precizat Hoppmann referindu-se la femeile care ar putea fi acuzate de incendiere prin neglijenţă, faptă care se pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare sau cu amendă.
"Este un gest de curaj din partea lor faptul că s-au predat; acest lucru este demn de respect", a precizat anchetatorul spunând că nu va oferi alte detalii despre aceste femei care au primit deja ameninţări.
În faţa grădinii zoologice au fost depuse joi lumânări şi fotografii cu maimuţele decedate, localnicii declarând posturilor de televiziune cât de afectaţi sunt de dispariţia animalelor, printre victime aflându-se şi Massa, o gorilă mascul în vârstă de 48 de ani.
"Durerea este inimaginabilă", a declarat Wolfgang Dressen, directorul grădinii zoologic, pentru postul public de televiziune WDR.
Lanţul de supermarketuri Real a anunţat joi că va sista comercializarea lampioanelor, a căror utilizare este permisă încă în regiunea de coastă din nord, Mecklenburg-Vorpommern.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News