Potrivit anchetelor, un bărbat mascat a intrat în magazinul alimentar din Tauberbischofsheim în decembrie anul trecut și le-a cerut celor doi angajați cu armă să-î înmâneze încasările din acea zi.
După cum a spus marți un purtător de cuvânt al procurorului public, seiful avea un dispozitiv special de protecție prin care banii puteau fi doar introduși, nu și scoși. Românul, înarmat cu un aspirator banal, a scos rapid banii din seif. Făptuitorul, care a acționat cu câțiva complici, i-a lăsat pe angajați legați și nu au reușit să se elibereze decât după câteva ore. Un angajat a suferit răni ușoare.
O pistă ADN a condus poliția la un tânăr român, de 29 de ani, arestat la începutul lunii august. Ieri, polițiștii au reușit să îi identifice și pe complicii săi, trei bărbați - doi germani și un turc - în vârstă de 25, 27 respectiv 29 de ani care au planificat atacul cu tânărul de 29 de ani și, de asemenea, au contribuit la comiterea faptei.
„Lucrul curios al acestei infracțiuni a fost că făptuitorul a purtat un aspirator cu care a scos banii din seif”, se arată în raportul poliției. Potrivit investigațiilor de până acum, grupul de hoți a planificat lovitura cu câteva săptămâni înainte, potrivit PZ-news.de.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News