Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Șofer român fără permis, tentativă jalnică de a înșela polițiștii: A sărit pe scaunul pasagerului și a adormit brusc
WhatsApp
Un vehicul cu numere de înmatriculare românești a fost oprit și verificat, marți dimineață, de către poliția de frontieră Passau în zona Passau-Nord, în direcția Austria.

La primul semnal al polițiștilor, șoferul nu a oprit și și-a continuat drumul. În zona Donautal-Vest, vehiculul s-a oprit în fața punctului de control, iar polițiștii au observat cum șoferul, un bărbat de 32 de ani, de origine română, a făcut schimb de locuri de pasagerul din față.

Când au verificat vehiculul, polițiștii au văzut că bărbatul care a condus până la punctul de control se afla pe bancheta din spate și se prefăcuse că doarme. Astfel, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, anunță pnp.de.

În timpul inspecției ulterioare a vehiculului, au fost găsite plăcuțe de înmatriculare olandeze, care sunt valabile doar până pe 4 noiembrie 2021. Șoferul și proprietarul mașinii au fost denunțați și eliberați după încheierea anchetei.

 

Un alt român, prins cu permis de conducere fals, le-a spus polițiștilor că l-a obținut de la o școală auto online

 

În timpul unui control de lângă Memmingen, un tânăr șofer român, de 23 de ani, a prezentat polițiștilor un permis de conducere românesc, pe care ofițerii l-au descoperit rapid că era fals. În apropierea aeroportului din Allgäu, ofițerii de la inspecția poliției de frontieră din Lindau au oprit, în luna august, un automobil înmatriculat în Polonia.

Șoferul, un cetățean român, în vârstă de 23 de ani, le-a prezentat agenților de poliție un permis de conducere românesc. La o inspecție atentă a permisului de conducere, ofițerii au descoperit că acesta fals. Luat la întrebări, tânărul român le-a spus agenților că a obținut permisul de conducere de la o școală auto online și că l-a primit prin poștă, relatează allgaeuhit.de.

Acum el trebuie să răspundă pentru falsificarea documentelor oficiale și pentru conducerea fără permis. Ulterior, la ordinul  procurorului public din Memmingen, românul a fost nevoit să depună o sumă de patru cifre ca și garanție, iar polițiștii i-au interzis să continue călătoria în calitate de conducător auto.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel