Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania se pregătește să devină un „pilon central al apărării” europene
WhatsApp
Germania și-a exprimat angajamentul de a deveni un „pilon central al apărării” în Europa, pe măsură ce își intensifică prezența militară pe flancul estic al NATO. 
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: freepik.com

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunțat joi, la Vilnius, că Germania se pregătește să devină "un pilon central" al apărării europene, în contextul desfășurării unei brigăzi în Lituania. Această inițiativă are scopul de a descuraja o posibilă agresiune rusă pe flancul estic al NATO, în condițiile în care tensiunile dintre Moscova și Occident au escaladat de la invazia Ucrainei în 2022.

"Forţele armate germane sunt pregătite să devină un pilon central al descurajării şi al apărării convenţionale în Europa", a declarat Pistorius în fața parlamentarilor lituanieni. Germania s-a angajat să staționeze permanent 5.000 de militari în Lituania până la sfârșitul anului 2027, o decizie considerată crucială pentru politica de apărare a Berlinului.

Ministrul a reafirmat angajamentul Germaniei, subliniind importanța respectării acestui termen limită: "Este în interesul nostru comun. Şi este responsabilitatea noastră comună să facem din acest proiect emblematic un succes". De asemenea, el a comentat despre semnificația relației între Germania și Lituania, menționând: "Ţinând cont de experienţa groaznică pe care lituanienii au avut-o cu Germania nazistă în prima jumătate a secolului trecut, această prietenie înseamnă foarte mult pentru mine personal şi pentru poporul german".

Câteva sute de soldați germani sunt deja staționați în Lituania, parte a misiunilor NATO. Lituania s-a angajat să dezvolte infrastructura necesară pentru brigada germană și se pregătește să ratifice un acord bilateral care va defini drepturile trupelor germane pe teritoriul său. Acest tratat, ce urmează a fi adoptat săptămâna viitoare, va permite Germaniei să înființeze unități de pregătire, cantine și magazine militare în Lituania, toate acestea fiind scutite de taxe.

În plus, Lituania va asigura accesul la servicii de sănătate pentru militarii și civilii germani, în timp ce armata germană își rezervă dreptul de a "înfiinţa unităţi medicale, stomatologice şi veterinare", în funcție de necesitățile sale. Boris Pistorius a confirmat că Germania va ratifica acordul în anul următor, relatează Agerpres. 

---------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din GERMANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel