Germania se angajează să primească 25.000 de afgani consideraţi în pericol maxim după ce talibanii au preluat puterea la Kabul, arată o scrisoare comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, citată de Reuters, scrie Agerpres.
În documentul consultat vineri de agenţia de presă respectivă, Johansson face apel la statele membre ale Uniunii Europene să îşi respecte înainte de sfârşitul anului promisiunile privind relocarea afganilor.
"Persoanele vulnerabile şi refugiaţii în pericol aşteaptă plecarea pentru a începe o viaţă nouă în siguranţă şi demnitate", arată ea.
În total, ţările europene ar trebui să primească 40.000 de afgani. În afară de Germania, Olanda a acceptat 3.100, Franţa şi Spania câte 2.500, iar Suedia 2.000, mai consemnează scrisoarea reprezentantei Comisiei Europene. În 2015, Germania a primit aproape 900.000 de refugiaţi, majoritatea din Siria, Afganistan şi Irak, reaminteşte Reuters.
Ţările occidentale au evacuat pe calea aerului peste 120.000 de afgani în august, când talibanii au ajuns la Kabul, iar misiunea militară în Afganistan condusă de SUA timp de două decenii a luat sfârşit.
Militarii occidentali au lăsat însă în urmă zeci de mii de afgani care susţinuseră drepturile omului şi ale femeilor sau lucraseră ca ziarişti ori angajaţi ai guvernului şi a căror soartă sub regimul taliban este incertă.
53 de migranți au murit și 54 sunt răniți în urma unui accident produs în sudul Mexicului. Trei dintre răniți sunt în stare critică. Migranții erau îngrămădiți într-un TIR care a pierdut controlul sub greutatea lor și s-a răsturnat.
Autoritățile mexicane spun că cel puțin 53 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite după ce un camion de marfă care transporta migranți din America Centrală s-a răsturnat. TIR-ul s-a răsturnat în provincia Chipas, notează abcnews.
Biroul procurorului general federal a declarat că trei dintre răniți sunt în stare critică. Luis Manuel Moreno, șeful biroului de apărare civilă din statul Chiapas, a declarat că aproximativ 21 dintre răniți aveau răni grave și au fost transportați la spitale locale.
Victimele par a fi imigranți din America Centrală, dar naționalitatea lor nu a fost confirmată deocamdată. Moreno a relatat că unii dintre supraviețuitori au spus că sunt din țara vecină, Guatemala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News