Polițiștii de frontieră din Aeroportul din Dortmund au depistat trei cetățeni români care erau căutați cu mandate de arestare pentru comiterea unor infracțiuni pe teritoriul Germaniei, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție din Dortmund.
Luni, 17 mai, agenții au verificat o româncă în vârstă de 21 de ani și au descoperit că pe numele acesteia exista un mandat de arestare. Tânăra fusese condamnată la 15 zile de închisoare de Tribunalul Districtual din Passau pentru încălcarea legislației privind drogurile.
Pentru a evita să meargă la închisoare, românca a plătit pe loc o amendă de 450 de euro și astfel a fost lăsată să-și continue călătoria spre Iași.
A doua zi, pe 18 mai, polițiștii din aeroport au verificat doi cetățeni români. Unul se ducea la Chișinău, celălalt tocmai sosise din capitala Republicii Moldova.
Primul, în vârstă de 35 de ani, era căutat de autoritățile germane pentru executarea unei pedepse de două luni de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate. Întrucât a putut plăti o amendă de 2.700 de euro bărbatul a fost eliberat.
Al doilea, în vârstă de 48 de ani, era căutat pentru executarea a 38 de zile de închisoare pentru furt. Și el a plătit pe loc o amendă de 622 de euro și i s-a permis să-și continue călătoria în Germania, potrivit comunicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News