Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania: Român, ARESTAT pe aeroportul din Munchen pentru că nu plătise o amendă de 15 euro
WhatsApp
Un român de 45 de ani avea să descopere că o amendă de 15 euro neplătită în Germania te poate duce la închisoare. 

Bărbatul de 45 de ani a fost arestat de polițiști federali marți (15 decembrie) când trecea printr-un control în aeroportul din Munchen. Bărbatul a fost dat în urmărire după ce a refuzat de mai multe ori să achite o amendă de parcare dată de poliția locală. Bărbatul se prezentase pentru a călători către Bacău. Când i-au fost verificate documentele, agenții au sesizat că acesta este dat în urmărire națională. Poliția l-a arestat pe bărbat și l-a dus mai întâi la zona de "Security" a aeroportului.

Acolo i s-au prezentat acuzațiile și s-a verificat motivul urmăririi naționale: românul de 45 de ani a încălcat regulile de parcare din orașul Neu-Ulm în primăvara anului 2019 . A primit apoi o amendă de 15 euro de la poliția locală . Cu toate acestea, făptuitorul nu intenționa să plătească amenda. După ce a refuzat să plătească de mai multe ori, procurorul din Memmingen a emis un mandat de arestare împotriva bărbatului de 45 de ani. Dar bărbatul s-a sustras acțiunii impuse de procuror și acesta a fost momentul în care s-a emis mandatul de căutare în toată Germania. 

A fost de acord să plătească amenda, după ce risca să ajungă la închisoare 

 

În momentul în care bărbatul 45 de ani și-a dat seama că va trebui să meargă la închisoare dacă nu va plăti amenda restantă, acesta a plătit suma la fața locului și i s-a permis apoi să părăsească zona pentru a-și continua călătoria planificată spre casă. Din cauza costurilor administrative, cuantumul amenzii a crescut între timp la 72 de euro. În acest mod, românul a ajuns să plătescă o sumă de cinci ori mai mare decât amenda inițială, relatează portalul Merkur.de.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel