Numărul record anterior de 37.120 de cazuri a fost raportat vineri. Cu o săptămână mai devreme, cifra era de 20.398.
Institutul Robert Koch a raportat, de asemenea, un nivel record al incidenţei la şapte zile a cazurilor de coronavirus, cu 232,1 noi cazuri la 100.000 de locuitori, aceasta fiind a treia zi consecutiv cu maxime record, după cifra de luni de 201,1 cazuri şi cea de marţi de 213,7 cazuri.
Incidenţa la şapte zile era de 146,6 cazuri la 100.000 de locuitori în urmă cu o săptămână şi de 66,1 cu o lună în urmă.
Potrivit noilor date, în Germania au fost înregistrate 236 decese în 24 de ore, comparativ cu 194 decese într-o zi în urmă cu o săptămână.
În total, Institutul Robert Koch a raportat 4.844.054 de infectări cu coronavirus în Germania de la izbucnirea pandemiei. Numărul total real este probabil mult mai mare, în condiţiile în care numeroase cazuri nu sunt recunoscute sau înregistrate.
Publicația Der Spiegel (în traducere „Oglinda”), un site german de știri, reportaje și comentarii politice, economice, culturale și eseuri, înființată în 1947 la Hanovra, a publicat un video-reportaj din spitalele din România, cu mărturii ale mai multor pacienți, dar și ale factorilor decidenți din sistemul sanitar din România.
Într-un reportaj cu titlul „Valul Corona în România: "Am fost atât de proști, uitați-va la mine"“, publicația Speigel arată situația din spitalele din România.
„Nicio altă țară din lume nu are mai mulți bolnavi de Covid pe cap de locuitor, iar unitățile de terapie intensivă sunt supraaglomerate fără speranță. În videoclip, pacienții din România povestesc cât de mult regretă că nu s-au vaccinat“, relatează reporterul Leonie Voss. Se luptă pentru aer într-o unitate de terapie intensivă din Giurgiu, România. Majoritatea pacienților Corona nevaccinați. Din toamnă, țara din sud-estul UE se confruntă cu cel mai grav val de coronavirus de la începutul pandemiei. Nicio altă țară din lume nu are în prezent o rată a mortalității mai mare pe cap de locuitor“, se arată pe Spiegel.de.
Reportajul cuprinde o serie de mărturii ale unor pacienți români, pe paturile de spital.
Constantina Nedelus, pacient: "Ar fi trebuit să o fac cu mult timp în urmă, dar întotdeauna am spus: mâine o voi face. Și uite unde mă aflu acum. Aș fi putut să mă vaccinez la medicul de familie, dar nu am făcut-o. Din neglijență, ce pot să spun."
Florea Traznea, pacient: "Copiii mei s-au vaccinat, am doi nepoți. Eu și soția mea nu ne-am vaccinat pentru că ne-am crezut mai deștepți. Dar am fost atât de proști. Uite prin ce trebuie să trec acum, de când m-am îmbolnăvit."
Elena Boziru, pacient: "Voi fi sinceră. Abia am ieșit din casă, sunt bătrână. Am crezut că nu am nicio problemă, așa că nu m-am vaccinat."
„Problema: sistemul de sănătate este într-o stare deplorabilă, mii de medici români au migrat în străinătate, unde câștigă mai mult. În plus, mulți cetățeni nu au încredere în stat și denunță corupția. Acest lucru scade dorința de vaccinare. Doar aproximativ 30 la sută din populație este complet imunizată“, concluzionează reporterul german.
"Oamenii vor să rămână acolo unde au trăit toată viața, unii sunt singuri pentru că rudele au plecat la muncă în oraș sau în străinătate. Acest lucru face dificilă vaccinarea persoanelor în vârstă. Și nu au încredere în vaccinare, sunt foarte reticenți, adesea din motive religioase", spune Valeriu Gheorghiță, șeful programului de vaccinare, în articolul Spiegel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News