Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania oferă câte 1.200 de euro pe lună voluntarilor: „Nu trebuie să facă nimic pentru bani”
WhatsApp
122 de oameni vor primi timp de trei ani câte 1.200 de euro pe lună ca urmare a unui experiment. Voluntarii din Germania au început să primească suma de bani pe lună fără să facă nimic în schimbul banilor.
Germania oferă câte 1.200 de euro pe lună voluntarilor: „Nu trebuie să facă nimic pentru bani”

Participanţii la studiu nu au fost condiţionaţi de vreo nevoie financiară mai specială şi pot lucra cât de mult sau puţin doresc pe tot parcursul experimentului.

„Nu trebuie să facă nimic pentru bani în afară de a completa şapte chestionare online în acei trei ani”, se arată într-o descriere a expe­rimentului pe site-ul web al pro­iectului. 

Interesul pentru participare a fost copleşitor. Când procesul de aplicare a început în august anul trecut, peste 1,5 milioane de persoane s-au prezentat voluntar în decurs de o săptămână. Orga­nizatorii şi-au restrâns interesul la 1.500 de participanţi.

 

Fiecare participant va primi 43.200 de euro

 

Banii provin de la aproximativ 150.000 de donatori şi sunt scutiţi de impozite pentru toţi bene­ficiarii. Până la final, fiecare participant va primi 43.200 de euro, ceea ce aduce totalul oferit prin acest experiment la 5,2 milioane de euro. Pro­iec­tul aparţine unei or­ga­nizaţii de caritate publică din Berlin.

Oficialii organizaţiei de caritate Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază) sunt convinşi că un venit necondiţionat pentru toţi cetăţenii ar rezolva multe probleme actuale. Presupunerea este că oamenii devin mai creativi, mai liberi şi mai fericiţi dacă nu se confruntă constant cu presiunea de a câştiga destui bani pentru a face faţă nevoilor zilnice.

„Vom analiza ce fac oamenii cu banii şi cariera lor într-o perioadă de securitate materială garantată”, a declarat pentru Deutesche Welle şeful de proiect J¸rgen Schupp de la Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW), potrivit Antena 3.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel