Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania nu va mai importa petrol din Rusia, indiferent de sancţiunile UE
WhatsApp
Germania intenţionează să înceteze să mai importe petrol din Rusia de la finele acestui an, chiar dacă Uniunea Europeană (UE) nu va reuşi să ajungă la un acord cu privire la un embargo la nivelul UE cu privire la ţiţeiul rusesc, au declarat oficialii guvernamentali citaţi de Bloomberg. 
Fotografie creată de RANJITH AR, de la Pexels

Publicitate

Eforturile Berlinului destinate încheierii de contracte cu furnizorii alternativi înregistrează progrese, iar guvernul german este încrezător că poate rezolva problemele de logistică rămase în decurs de şase-şapte luni, susţin oficialii care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

În condiţiile în care miniştrii de Externe din UE se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta o nouă rundă de sancţiuni impuse Rusiei, diplomaţii au lansat ideea unei amânări a embargoului după ce Ungaria s-a opus la propunerea iniţială a Comisiei Europene, pe motiv că încetarea importurilor de petrol din Rusia ar crea probleme pentru economia sa.

În schimb, oficialii citaţi de Bloomberg susţin că guvernul condus de cancelarul german Olaf Scholz este hotărât să continue cu planul său naţional de încetare a importurilor de petrol din Rusia, ca parte a sancţiunilor europene impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Ponderea ocupată de ţiţeiul rusesc în consumul de petrol al Germaniei a scăzut deja 

 

Potrivit cifrelor oficiale, ponderea ocupată de ţiţeiul rusesc în consumul de petrol al Germaniei a scăzut deja până la 12%, de la un nivel de 35% înaintea războiului din Ucraina. Provocările care au mai rămas de rezolvat de autorităţile de la Berlin includ obţinerea de petrol dintr-o sursă alternativă pentru o importantă rafinărie din estul Germaniei, care se bazează pe ţiţeiul rusesc livrat prin conducta Drujba şi care este operată de producătorul rus Rosneft PJSC.

Autorităţile germane au decis că poate fi utilizată o veche conductă petrolieră care face legătura între portul Rostock de la marea Baltică şi rafinăria de la Schwedt, însă din cauza capacităţii sale reduse poate acoperi doar 60% din necesarul rafinăriei.

În consecinţă, autorităţile lucrează acum la creşterea presiunii de pompare în această conductă şi la modernizarea infrastructurii astfel încât mai mult petrol să ajungă la rafinăria de la Schwedt. Această rafinărie asigură aprovizionarea cu combustibil a aeroportului internaţional din Berlin şi a majorităţii benzinăriilor din capitala Germania şi a landului Brandenburg.

De asemenea, este analizată varianta ca necesarul de combustibil al aeroportului internaţional din Berlin să vină de la o altă rafinărie, posibil din Bavaria. Iniţial, petrolul non-rusesc pentru rafinăria de la Schwedt ar urma să vină de la rezerva naţională amplasată în apropiere de portul Wilhelmshaven, de unde va fi transportat prin canalul Kiel până la Rostock şi de acolo prin vechiul oleoduct până la rafinăria de la Schwedt.

Însă în condiţiile în care grupul petrolier rus Rosneft nu este interesat să schimbe furnizorul de petrol pentru rafinăria de la Schwedt, Germania pregăteşte un act legislativ care va permite preluarea controlului la rafinărie de la compania rusă, începând chiar cu data de 1 iunie.

Comisia Europeană a propus un embargo pentru importurile de ţiţei brut rusesc

 

Comisia Europeană a propus un embargo pentru importurile de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate ar urma să înceteze la finele lui 2022. Însă premierul ungar Viktor Orban a sugerat că un embargo petrolier ar trebui să fie discutat la un summit al liderilor UE, următorul astfel de summit fiind programat pentru finele lunii mai, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel