Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania, lovită de o furtună puternică. Zboruri anulate și trafic perturbat - VIDEO
WhatsApp
Germania a fost lovită miercuri seara de o furtună însoţită de vânturi puternice care au doborât copaci şi au condus la anularea a numeroase zboruri, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Germania, lovită de o furtună puternică. Zboruri anulate și trafic feroviar perturbat

Serviciul meteorologic german DWD a anunţat că vânturi cu o viteză medie de 120 km/h au fost înregistrate timp de jumătate de oră pe cel mai înalt vârf din nordul Germaniei, Brocken, în munţii Harz, joi dimineaţa.

Cea mai mare viteză a vântului în acel interval a fost de 152 km/h. DWD a emis avertismente de vreme severă de miercuri seara până joi seara în principal pentru jumătatea de nord a ţării.

Compania aeriană Lufthansa a anulat 20 de zboruri ca măsură de precauţie.

Copacii căzuţi au afectat traficul feroviar în unele zone, inclusiv între Bremen şi Hamburg şi în zona Dortmund. Deutsche Bahn avertizase anterior pasagerii cu privire la posibile întârzieri şi anulări de curse feroviare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel