Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Festivalul Oktoberfest, ANULAT și în acest an din cauza pandemiei
WhatsApp
Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, organizat în Germania, nu va avea loc nici în 2021 - pentru al doilea an consecutiv - din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni preşedintele-premier al landului Bavaria, citat de Reuters.
Foto ILUSTRATIV

Oktoberfest atrage de obicei aproximativ 6 milioane de vizitatori în oraşul Munchen în fiecare an, iar mulţi dintre participanţi sunt turişti veniţi din străinătate. Participanţii stau aşezaţi la mese comune foarte lungi, beau bere, mănâncă friptură de porc, cârnaţi şi covrigi, în timp ce ascultă cântece interpretate de fanfare locale.

Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a declarat în faţa jurnaliştilor că a fost nevoit să anuleze încă o dată astfel de evenimente, precum Oktoberfest, în 2021, deoarece ele necesită ample angajamente financiare, iar riscurile sanitare sunt prea mari, ţinând cont de incertitudinile ce marchează evoluţia pandemiei de coronavirus.

"De asemenea, în clasicele săli dedicate festivalului berii, măsuri precum distanţarea socială şi purtarea măştilor sanitare nu pot fi implementate", a adăugat Markus Soeder.

Germania a vaccinat până în prezent împotriva maladiei COVID-19 peste 28% din populaţia sa. În contextul în care campania de vaccinare a accelerat iar numărul infectărilor a scăzut în ultima perioadă, autorităţile locale speră că restricţiile antiepidemice, adoptate în noiembrie 2020 şi înăsprite săptămâna trecută, ar putea fi anulate în viitorul apropiat.

Ediţia din acest an a festivalului Oktoberfest era programată în perioada 18 septembrie - 3 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel