"Uniunea Europeană nu este în primul rând o piaţă unică sau o uniune monetară. Suntem o comunitate de valori, aceste valori ne unesc pe toţi", a declarat ministrul Michael Roth înainte de o reuniune cu omologii săi din UE, la Luxemburg.
"Nu ar trebui să existe nicio îndoială că minorităţile, inclusiv minorităţile sexuale, trebuie tratate cu respect", a mai spus ministrul german.
Textul legii adoptate săptămâna trecută la Budapesta prevede că "pornografia şi conţinutul ce reprezintă sexualitate sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani".
Potrivit ONG-urilor, aceasta va duce la interzicerea programelor educative, a reclamelor, a cărţilor sau a serialelor în care este menţionată homosexualitatea.
Comisia Europeană a anunţat că analizează din punct de vedere juridic legea iniţiată de partidul premierului Viktor Orban şi a reamintit că în noiembrie a prezentat o strategie destinată combaterii discriminărilor şi a urii împotriva persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender).
Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban din 2010, şi-a intensificat deja din decembrie 2020 ofensiva împotriva comunităţii LGBT, consacrând în Constituţie definiţia sexului unei persoane ca fiind doar cea de la naştere şi interzicând de facto adopţiile de către cupluri de acelaşi sex.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News