Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Amendă uriașă pentru un român, prins cu mai mulți pisoi și căței în mașină: Polițiștii au încremenit când l-au percheziționat
WhatsApp
Poliția de frontieră Lindau și agenții de la biroul vamal principal din Ulm au oprit, săptămâna trecută, mai mulți comercianții ilegali de animale. 
Germania. Contrabandist român, prins cu doi căței și patru pisoi în mașină. Amendă uriașă pentru bărbat.

Astfel, la verificarea unui automobil românesc, pe autostrada  B31, lângă Lindau, agenții de poliție au descoperit doua boxe pentru animale. Înăuntru erau doi căței și patru pisoi. Potrivit poliției, animalele nu aveau suficient spațiu, nici mâncare și apă la dispoziție.

Luat la întrebări, șoferul român a explicat că animalele erau cadou pentru rude. Cu toate acestea, poliția a reușit să infirme această afirmație. Din cauza condițiilor proaste de transport, polițiștii au consultat cabinetul veterinar, iar medicul a constatat numeroase încălcări ale legislației privind bunăstarea animalelor pe timpul transportului.

Potrivit secției  de poliție,  șoferul român a trebuit a depus o garanție de 20.000 de euro. În plus, șoferul s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat de încălcarea Legii privind bunăstarea animalelor, scrie all-in.de.

Românul avea la îndemână, într-un compartiment din portieră, un spray cu piper. Ofițerii au găsit în vehicul aproximativ 100 de litri de motorină și o sumă mare de bani. Cu toate acestea, bărbatul declarase, anterior, doar o parte din bani. Încălcările vamale sunt acum analizate de către biroul vamal din Ulm. 

Doi cățeluși au fost predați acum stăpânilor lor din Elveția. Pisicile sunt în carantină, câteva săptămâni, iar apoi vor fi castrate și date în adopție, au mai spus polițiștii. 

Un at român a fost oprit de polițiști în Germania, după ce a fost  prins gonind cu peste 100 km/h în loc în loc de 80 km/h.

 

Germania. Un șofer de microbuz plin cu români gonea cu 100 de km/h cu anvelopa spartă. Avea și remorcă

 

Un ansamblu de vehicule, cu numere de înmatriculare românești, a fost oprit, zilele trecute, în zona Reudelberger Forst-Ost de pe A7, deoarece circula cu peste 100 km/h în loc în loc de 80 km/h 

Polițiștii au mai văzut că remorca atașată de microbuz avea o anvelopă spartă. În microbuz se aflau zece persoane. Cercetările efectuate la fața locului au scos la iveală faptul că ansamblul de vehicule a fost folosit pentru transportul de persoane și mărfuri în scop comercial ulm-news.de.

Cu toate acestea, în șoferul nu deținea nicio licență de transport persoane. Călătoria a început  în România, dimineața zilei de joi și urma să se încheie în Belgia sau Olanda.

Polițiștii au mai stabilit că șoferul român, în vârstă de 34 de ani, nu respectase nici perioada minimă de odihnă de nouă ore. 

Prin urmare, polițiștii au solicitat un  înlocuitor pentru șoferul român. În plus, a fost înlocuită și anvelopa deteriorată de la remorcă. Transportul în continuare al pasagerilor la destinație a fost permis. Transportul suplimentar de pasageri a fost interzis. Șoferul, în vârstă de 34 de ani, și patronul societății de transport au fost denunțați și a solicitată și garanție de trei cifre.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel