Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania a vândut armament de peste 5 miliarde de euro, doar în primul semestru din acest an
WhatsApp
Germania anunță că a autorizat în primul semestru vânzări de armament în valoare de 5,22 miliarde de euro.

Ministerul Economiei german a anunțat miercuri că, în prima jumătate a anului, guvernul german a autorizat vânzări de armament și echipamente militare în valoare de 5,22 miliarde de euro, comparativ cu 4,16 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut, conform EFE, preluată de Agerpres.

Conform comunicatului emis de minister, principalul destinatar al exporturilor aprobate a fost Ucraina, cu o valoare de 1,65 miliarde de euro, urmată de Ungaria, cu 1,03 miliarde de euro, și Statele Unite, cu 276.914 euro.

Aproximativ 90% din valoarea totală a vânzărilor corespund exporturilor către aliații din NATO, Uniunea Europeană și alți parteneri, cum ar fi Ucraina și Coreea de Sud. Destinațiile menționate ca "terți" includ Kosovo și misiunea ONU din Irak.

Sven Giegold, secretarul de stat responsabil de acest domeniu, a declarat că "valorile actuale de aprobare reflectă sprijinul de lungă durată al Germaniei pentru Ucraina în autoapărarea acesteia împotriva războiului de agresiune al Rusiei, care este contrar dreptului internațional". A adăugat că, alături de interesele de securitate, problema drepturilor omului în țările de destinație reprezintă un punct central al politicii de export de armament a guvernului federal.

În 2022, Germania a autorizat exporturi de arme în valoare de 8,36 miliarde de euro, din care 3,96 miliarde de euro pentru arme de război și 4,4 miliarde de euro pentru alte tipuri de echipament militar, potrivit datelor provizorii ale Ministerului Economiei. Ucraina a fost principalul beneficiar, cu 2,24 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel