În al doilea tur de scrutin Annegret Kramp-Karrenbauer a concurat cu Friedrich Merz, care s-a retras din politică cu zece ani în urmă după ce pierduse o competiţie similară în faţa Angelei Merkel. Annegret Kramp-Karrenbauer a obţinut 517 voturi, iar Friedrich Merz 482.
În pofida succesului obţinut de această politiciană foarte apropiată de Angela Merkel, dar care cu un an în urmă era necunoscută în politica germană, rezultatul foarte strâns al votului ar putea prefigura noi dificultăţi pentru CDU, mai ales că perdantul acestui scrutin intern, Friedrich Merz, este un adversar al Angelei Merkel.
Merz dorea un viraj mai către dreapta, pentru a contrabalansa avansul obţinut de partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania în contextul valului de migranţi.
Fostă şefă de executiv de land, Annegret Kramp-Karrenbauer (56 de ani) a fost aleasă secretar general al CDU în februarie 2018, în cadrul eforturilor de a da un nou impuls partidului.
După anunţarea rezultatului votului de la Congres, Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită şi ''mini-Merkel'', a îmbrăţişat-o pe Angela Merkel, mentorul ei politic.
În discursul rostit, Annegret Kramp-Karrenbauer a cerut în principal ca partidul să-şi păstreze ''busola'' şi să protejeze valorile creştine şi democrate. Dar ea nu a părut încântată să i se spună ''mini-Merkel''. ''Eu sunt aşa cum sunt'', a spus noua preşedintă a CDU, făcând astfel referire şi la poziţiile sale mai radicale decât cele ale Angelei Merkel în anumite chestiuni sociale sau în problema imigraţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News