Publicitate
Aceste informaţii survin la doar câteva ore după anunţarea de noi restricţii în cele 16 landuri federale, ce vizează prevenirea unei resurgenţe a pandemiei de COVID-19.
Precedentul bilanţ cu cel mai mare număr de contaminări zilnice datează din 28 martie, cu 6.294 de cazuri.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat miercuri seară, la finalul unei reuniuni cu responsabilii celor 16 landuri federale, introducerea de noi măsuri mai restrictive.
Citeşte şi: Germania. Anglea Merkel anunţă înăsprirea restricţiilor
Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat, de exemplu, în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.
Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.
Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23:00.
Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, au petrecut miercuri opt ore pentru a elabora aceste reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News