Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Ministerul Sănătăţii cere ajutorul armatei
WhatsApp
Ministerul Sănătăţii din Germania a solicitat ajutorul armatei pentru asigurarea unei depozitări sigure a viitoarelor vaccinuri împotriva COVID-19, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, informează Reuters.
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn

Peste 6.000 de militari sprijină deja autorităţile germane în lupta împotriva pandemiei, majoritatea dintre aceştia susţinând autorităţile locale în domeniul sănătăţii, suprasolicitate, în încercarea de a-i depista pe cei cu care persoanele infectate au intrat în contact.

"Am oferit sprijin logistic de la începutul pandemiei, deschizând spaţiile de depozitare pentru materiale precum măşti chirurgicale şi provizii medicale în spaţiile armatei, de exemplu", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării. "Vom face acelaşi lucru şi în acest caz", a declarat el cu privire la depozitarea vaccinurilor, adăugând că în prezent au loc discuţii asupra acestui lucru cu Ministerul Sănătăţii.

Laboratoarele Pfizer şi BioNTech au anunţat luni că vaccinurile lor ar avea o ''eficacitate de 90%'' împotriva COVID-19, potrivit testării pe scară largă, în desfăşurare, a treia şi ultima etapă înainte de prezentarea unei cereri de omologare. Gestionarea vaccinurilor s-ar putea dovedi o sarcină dificilă. Directorul executiv al companiei BioNTech a declarat pentru Reuters că acestea vor trebui transportate şi stocate la o temperatură de minus 70 de grade Celsius.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel