Această reformă a legii care întăreşte prerogativele sanitare la nivel federal faţă de cele ale landurilor impune declanşarea automată a restricţiilor dure la nivel naţional peste un prag determinat al infectărilor.
Modificarea a putut fi adoptată graţie voturilor conservatorilor şi ale social-democraţilor, aliaţi la guvernare şi majoritari în parlament.
În total, 342 de deputaţi au votat în favoarea reformei legii, 250 s-au pronunţat împotrivă şi 64 s-au abţinut.
Liberal-democraţii, care consideră ''contrară Constituţiei'' punerea în aplicare a unor restricţii de circulaţie la nivel naţional, anunţaseră că votează împotriva reformei legii, la fel ca extrema-dreaptă şi stânga radicală Die Linke.
În ceea ce-i priveşte, Verzii anunţaseră că se vor abţine de la vot.
Camera superioară a parlamentului german, Bundesrat, urmează să supună joi la vot acest text.
Vicecancelarul Olaf Scholz a declarat că este nevoie de claritate şi consecvenţă, subliniind necesitatea unor măsuri la nivel federal şi nu doar la nivelul landurilor.
Ministrul sănătăţii Jens Spahn a descris situaţia ca ''extrem de gravă'', cu 5.000 de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News