Traficul feroviar de lungă distanţă a fost parţial întrerupt sâmbătă seară în mai multe regiuni din nord şi din est, în special între Hamburg, Berlin şi Bremen, şi a rămas perturbat duminică din cauza în special a căderilor de arbori sau de crengi pe calea ferată.
Serviciile meteorologice au avertizat duminică că sunt aşteptate rafale de vânt violente în aceste regiuni, precum şi în sudul Germaniei.
La Beelitz, în apropiere de Berlin, un bărbat de 58 de ani a fost lovit mortal sâmbătă seară de un panou electoral purtat de vânt în timp ce se plimba împreună cu partenera sa, informează media locale citând poliţia.
La Bremen un arbore a căzut peste un trecător, rănindu-l grav, potrivit pompierilor.
În landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară (nord-est), un motociclist a fost rănit grav când a lovit un copac căzut pe şosea. În total, zece vehicule au intrat în coliziune cu crengi sau arbori căzuţi în regiunea Neubrandenburg, a precizat poliţia duminică.
Numeroase maşini staţionate au fost de asemenea afectate de căderi de arbori.
La Berlin, pompierii au cerut populaţiei să rămâne în interior, în condiţiile în care de sâmbătă seară în capitală suflă un vânt violent.
Hamburg a fost de asemenea lovit de aceste intemperii şi celebrul târg de peşte de pe cheiul Elbei a fost inundat.
Niciun tren nu circula duminică între Hamburg şi staţiunea balneară Binz, pe coasta Mării Baltice, potrivit Deutsche Bahn, şi nici între Berlin şi Binz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News