Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Fraude și erori în valoare de aproximativ 18 miliarde de euro în timpul pandemiei
WhatsApp
Contribuabilii britanici sunt "expuşi unor riscuri financiare substanţiale" din cauza fraudelor şi erorilor "inacceptabile" din programele guvernamentale de ajutor legate de pandemie, estimate la cel puţin 15 miliarde de lire sterline, relevă un raport parlamentar citat miercuri de AFP.
Meg Hillier, Marea Britanie. Fraude și erori în valoare de aproximativ 18 miliarde de euro în timpul pandemiei

Pierderile "se cifrează la minim 15 miliarde de lire sterline (circa 18 miliarde de euro) pentru ansamblul măsurilor aplicate" de guvernul britanic în timpul pandemiei, estimează Comisia pentru conturi publice.

„Lipsa de pregătire şi planificare, venind să se adauge slăbiciunii sistemelor existente, a condus la un nivel inacceptabil de erori, risipă, pierderi şi fisuri exploatate de fraudatori şi care îi vor priva pe contribuabili de miliarde de lire", a subliniat Meg Hillier, preşedinta comisiei.

Deputaţii britanici fac referire mai ales la programul de şomaj parţial, care ar fi putut genera pierderi estimate la 5,3 miliarde de lire, precum şi la fraude de aproape 5 miliarde de lire legate de împrumuturile guvernamentale de urgenţă acordate firmelor în timpul pandemiei.

 

370 de miliarde de lire cheltuite ca urmare a măsurilor adoptate în pandemie



Guvernul a cheltuit 261 de miliarde de lire pentru 374 de măsuri adoptate ca răspuns la pandemie, costul urmând să ajungă însă în final la 370 de miliarde de lire, precizează raportul parlamentar, ce se bazează pe cifre datând din septembrie 2021.

Comisia îşi exprimă totodată preocuparea că guvernul nu va continua să "actualizeze toate datele" privind cheltuielile legate de COVID-19, ceea ce ar putea duce la excluderea unor costuri importante.

„Guvernul trebuie să fie responsabil (...) faţă de toţi viitorii contribuabili care vor fi nevoiţi să plătească aceste măsuri. Trebuie să ne asigurăm că lecţiile vor fi învăţate atunci când va veni următoarea criză majoră, fie ea climatică, sanitară sau financiară", a punctat Meg Hillier. 

 

Au fost peste un miliard de plăţi frauduloase sau incorecte



La rândul său, un purtător de cuvânt al Trezoreriei britanice (ministerul de finanţe) a dat asigurări miercuri că "nu a fost ştearsă nicio plată frauduloasă", adăugând că un grup de lucru dedicat protecţiei contribuabililor "urmează să recupereze până la un miliard de plăţi frauduloase sau incorecte".

În ianuarie, un secretar de stat britanic la finanţe, Theodore Agnew, a demisionat invocând fraude masive în legătură cu împrumuturile guvernamentale de urgenţă acordate firmelor în pandemie şi declarându-se neputincios în faţa "greşelilor de începător" ale administraţiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel