Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Proteste violente ale "vestelor galbene". Poliția nu și-a pierdut credibilitatea
WhatsApp
În pofida numeroaselor ciocniri violente între forţele de ordine şi protestatari din mişcarea 'vestele galbene', 76% dintre francezi au încredere în continuare în poliţia naţională, chiar dacă au opinii împărţite în privinţa atitudinii reprezentanţilor poliţiei în timpul manifestaţiilor de protest, relevă un sondaj realizat de Elabe pentru postul de televiziune francez BFMTV, dat publicităţii luni.

De cinci luni, forţele de ordine din Franţa sunt cu regularitate criticate în ceea ce priveşte menţinerea ordinii în cursul manifestaţiilor 'vestelor galbene'. Cu toate acestea, după cum relevă ancheta realizată de Elabe, poliţia naţională se bucură în continuare de credibilitate în rândul majorităţii populaţiei.

Dar şi în pofida acestei imagini bune, majoritatea celor intervievaţi consideră că sancţiunile împotriva poliţiştilor atunci când aceştia au manifestat 'exces de zel' sunt prea 'lejere'.

Poliţia se bucură în continuare de o imagine bună în rândul a 74% dintre francezi, în timp ce 76% dintre cei chestionaţi şi-au exprimat încrederea în forţele de ordine. Conform BFMTV, este un procentaj mai mic în raport cu armata, care se bucură de o imagine bună în rândul a 82% din populaţie, dar rezultatele anchetei indică o situaţie mai bună a poliţiei faţă de justiţie, care are o imagine bună doar pentru 44% dintre franceze.

Tinerii sunt sceptici



Cu toate acestea, există un anumit decalaj în funcţie de vârsta celor chestionaţi: poliţia are o imagine bună în rândul persoanelor în vârstă (85%), procentul scăzând la 60% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

Dacă 86% dintre cei intervievaţi apreciază că poliţiştii au condiţii de muncă dificile din cauza lipsei de mijloace şi de efective, ei sunt împărţiţi asupra atitudinii lor în timpul demonstraţiilor 'vestelor galbene'.

Astfel, pentru 39% menţinerea ordinii a fost excesivă, pentru 32% aceasta a fost insuficientă, iar 29% consideră că a fost adaptată.

Există și persoane care contestă acțiunile polițiștilor


În pofida controversei privind lansatoarele de gloanţe de apărare (LBD, flashball), 60% dintre persoanele chestionate consideră că rănile suferite de unii manifestanţi au fost 'inevitabile', în timp ce 38% au apreciat dimpotrivă că ele sunt rezultatul unui comportament excesiv al poliţiei.

Ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a anunţat la 4 aprilie pe postul de televiziune France 2 că Inspecţia generală a poliţiei naţionale a deschis 199 de anchete în cazul poliţiei şi 10 în cazul Jandarmeriei.

Puţine dintre ele însă au condus până acum la sancţiuni sau proceduri judiciare, ceea ce face ca 61% dintre francezi să afirme că 'justiţia nu este suficient de severă faţă de agenţii de poliţie care au manifestat exces de zel'. Referitor la 'excese', 72% dintre cei chestionaţi le-au atribuit unei insuficiente pregătiri a poliţiştilor.

Acest sondaj a fost realizat pentru BFMTV pe Internet, în 2 şi 3 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1.002 de persoane în vârstă de 18 ani şi peste, conform metodei cotelor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel