Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa, noi restricții pentru nevaccinați. Țara introduce paşaportul de vaccinare împotriva COVID-19
WhatsApp
Senatul Franţei a aprobat înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters, scrie Agerpres.    

Noile măsuri au fost propuse de guvern pentru a stopa valul al cincilea al pandemiei de COVID, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron la adresa celor nevaccinaţi.

Senatul a aprobat noile măsuri şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă. Legislaţia fusese deja aprobată de Adunarea Naţională în cursul acestei luni.

Astfel, senatorii au dat undă verde restricțiilor ce impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.

Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

 

Senatul a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19



În viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor putea obține un paşaport de vaccinare, ce permite acces liber la facilităţi şi evenimente. Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de 18 ani şi peste această vârstă.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare. De asemenea, cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.

Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în sarcina poliţiei.

Noile măsuri vin în contextul în care numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum predominantă. Miercuri au fost raportate aproape 361.719 de cazuri noi şi 246 de decese în spitale.

De asemenea, profesorii din Franța au anunțat că vor participa joi la un protest în masă faţă de ceea ce ei acuză a fi un eşec al guvernului de a adopta o politică antiepidemică coerentă în şcoli, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel