Cosimo Chionna, arestat în localitatea Rumersheim-Le-Haut din apropiere de Strasbourg, este suspectat că a violat sau abuzat sexual copiii partenerelor sale între 2000 şi 2014.
Germania a deschis 122 de anchete împotriva lui pentru 160 de fapte de viol sau agresiuni sexuale asupra minorilor, a precizat Brigada naţională de căutare a fugarilor (BNRF), precizând că individul a fugit recent din Germania pentru a se instala în regiunea frontalieră Alsacia.
Pe 7 octombrie, BNRF a fost alertată de omologii săi germani privind prezenţa acestui bărbat în Franţa. Pe 10 octombrie, elemente legate de localizarea sa au fost furnizate francezilor, care au încredinţat ancheta poliţiei judiciare din Strasbourg.
Pe 16 octombrie, Brigada de căutare şi intervenţie (BRI) din Strasbourg l-a reţinut la domiciliul uneia dintre partenerele sale.
Necunoscut în Franţa, el a fost încarcerat în închisoarea din Colmar în aşteptarea predării sale autorităţilor germane.
Potrivit elementelor aflate la dispoziţia BNRF, Cosimo Chionna şi-ar fi violat din noiembrie 2000 fiica timp de circa zece ani. În paralel, el ar fi făcut acelaşi lucru şi cu fiicele minore ale unei alte partenere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News