Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Hoții români care au jefuit zeci de camioane aflate în mers, condamnați la închisoare
WhatsApp
Hoții români, care au jefuit zeci de camioane aflate în mers, au fost condamnați la închisoare. Banda de "acrobați" acționa pe autostrăzile din Franța. 

16 membrii ai bandei, formată din hoți români acrobați, care furau din camioane aflate în mers, au fost condamnați la închisoare. Un tribunal din Franța a stabilit pedepse de la 18 luni la 6 ani de închisoare cu executare, fiind găsiți vinovați de mai multe furturi comise în camioane, aflate în circulație în special în Eure-et-Loir și în Loiret. Alți patru complici au fost judecați în lipsă, în acest dosar fără precedent: furturi fără arme sau violență.

Minim 21 de jafuri folosind aceeași metodă

 

Potrivit autorităților franceze citate de publicația La Republique, românii sunt responsabili de minim douăzeci și unu de lovituri, pe tot teritoriul  Uniunii Europene.

"Talentul" și "ingeniozitatea" lor au fost însă "răsplătite" de judecătorii francezi, care i-au condamnat pe 21 aprilie 2022 la pedepse cu închisoare de la 18 luni la 6 ani.

Pe toți cei 16 îi mai așteaptă și procesul civil în care vor trebui să se pronunțe magistrații cu privire la restituirea unor sume de bani.

Youtube video image
 

 

Cum acționau românii

 

Într-o scenă parcă inspirată din filmele americane "Fast and Furious", hoții se apropiau de țintă pe capota unei mașini, care rula cu 80 km la oră, iar apoi săreau pe acoperișul camioanelor și deschideau ușile din spate ale acestora pentru a fura bunurile. Toată acțiunea se întâmpla când toate mașinile erau în mers.

Banda era formată din 16 membri, cu vârste între 23 și 51 de ani, toți de naționalitate română.

Mărfurile preferate aveau o valoare foarte mare și aparțineau firmelor Tech Data și Christian Dior. Țintele preferate erau transporturile de cosmetice, parfumuri și computere, prejudiciul fiind estimat la peste 3 milioane de euro.

Firmele afectate de furturi, Christian Dior și Tech Data, au intentat deja proces hoților.

Potrivit anchetatorilor, banda de hoți era foarte bine organizată. Hoții foloseau mai multe identități false și obțineau informații despre conținutul și valoarea mărfurilor transportate de camioane. 

Mai mult, închiriau camere de hotel și personalizau mașinile pe care le foloseau. Autoritățile franceze i-au acuzat de 11 fapte de furt calificat, toate comise între anii 2018 și 2019, relatează sursa citată.

Camioanele țintă erau atacate cu mai multe mașini. Ajunse pe autostradă, o mașină lua poziția imediat în fața camionului pentru a-l încetini. Din a doua mașină un hoț se urca pe acoperiș, spărgea încuietorile, intra în remorcă și preda mărfurile complicilor.

Bunurile furate erau ulterior vândute în România.

"Este nevoie de multă dexteritate, multă îndrăzneală și mult calm", a comentat procurorul de caz.

VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel