Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța cere acord cu Marea Britanie. Migrația ilegală pe Canalul Mânecii a atins cote alarmante 
WhatsApp
Franţa doreşte un acord între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la imigraţia ilegală în zona Canalului Mânecii, în urma naufragiului de săptămâna trecută soldat cu moartea a 27 de migranţi, a anunţat luni ministrul de interne francez Gerald Darmanin, transmite AFP.

Este nevoie de un astfel de acord întrucât "nu poate fi vorba doar de un simplu acord de reprimire a migranţilor pe teritoriul" francez, a declarat presei Darmanin, respingând ferm propunerea în acest sens a premierului britanic Boris Johnson.

"Ceea ce dorim este un acord echilibrat care să ofere soluţii reale inclusiv la problemele Franţei şi Europei. (...) Nu vrem un acord unilateral", a insistat ministrul francez.

Acesta a anunţat că premierul francez Jean Castex îi va scrie marţi omologului britanic pentru a-i propune să lucreze la elaborarea unui acord.

Măsuri drastice în nordul Franței. Nu se mai vând canoe

 

Un celebru producător francez a retras ambarcaţiunile de la vânzare în magazinele din nordul Franţei pentru a împiedica migranţii să le folosească la traversarea Canalului Mânecii.

Compania a declarat că bărcile au fost retrase din magazinele din Calais, precum şi din Grande-Synthe, care se află în apropiere de Dunkerque.

Decizia vine pe fondul unei creşteri masive a încercărilor imigranţilor de trece ilegal în Marea Britanie pe calea apei. Săptămâna trecută un număr record de 1.185 de migranţi au traversat Canalul cu bărci de mici dimensiuni. Dintre aceştia, trei au fost daţi dispăruţi.

Guvernul britanic a declarat că numărul record de traversări este „inacceptabil” şi a solicitat Franţei să acţioneze ferm pentru a stopa acest fenomen. Imigraţia ilegală a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Franţa şi Marea Britanie, relatează BBC.

„În contextul actual, achiziţiile de ambarcaţiuni gonflabile şi de tip canoe nu vor mai fi posibile”, au declarat oficialii companiei de articole sportive.

Traversarea Canalului Mânecii în ambarcaţiuni de mici dimensiuni destinate agrementului reprezintă un pericol pentru cei care se aventurează în încercarea disperată de a obţine azil în Marea Britanie. Valurile mari şi curenţii puternici pot scufunda cu uşurinţă bărcile şi pune viaţa participanţilor în pericol, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel