Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa: Alertă cu bombă într-un cimitir unde urma să ajungă Macron
WhatsApp
Un individ a fost reţinut sâmbătă după ce a lansat, cu o zi înainte, o alertă cu bombă în cimitirul din Jarnac, în sud-vestul Franţei, unde preşedintele Emmanuel Macron urma să participe la o ceremonia pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la moartea predecesorului său François Mitterrand, a făcut cunoscut duminică o sursă din cadrul jandarmeriei, citată de AFP.
jandarmi_franta

Plasat câteva ore în arest la sfârşitul săptămânii, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, şi-a recunoscut faptele, explicând că a dorit să "se distreze", potrivit sursei.

Vineri dimineaţă, el a telefonat la primăria din Jarnac, afirmând că mai multe bombe au fost plasate în cimitir, unde şeful statului urma să se reculeagă la mormântul fostului preşedinte socialist, dispărut în 1996.

Ameninţarea a fost luată în serios şi echipele speciale prezente în comună au inspectat cimitirul cu mare atenţie. Fără să găsească ceva suspect.

 

Suspectul a fost interpelat sâmbătă la fiica sa



La rândul lor, jandarmii au demarat investigaţiile pentru a-l identifica şi localiza pe autorul alarmei false, necunoscut de justiţie. În ziua comemorării, el se afla în departament, dar anchetatorii nu au reuşit să îl găsească.

În cele din urmă, a fost interpelat sâmbătă la fiica sa, în Charente, departament în sud-vestul Franţei. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel