Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa. Zeci de centre de vaccinare, vandalizate. Furia oamenilor, alimentată de introducerea permisului sanitar
WhatsApp
Peste 20 de centre de vaccinare şi alte facilităţi sanitare din Franţa au fost vandalizate în decurs de o lună, unele dintre ele fiind inscripţionate cu sloganuri pe teme naziste, în contextul intensificării de către guvernul francez a demersurilor de vaccinare a populaţiei împotriva noului coronavirus, relatează miercuri Reuters.

Furia oamenilor a fost alimentată de introducerea aşa-zisului permis sanitar, care să conţină dovada vaccinării sau a unui test recent şi care este obligatoriu de acum la intrarea în restaurante, trenuri şi în alte locuri publice, după ce patru weekenduri la rând francezii au ieşit în stradă pentru a contesta acest document despre care afirmă că restrânge libertatea individuală.

Din 12 iulie, au fost atacate un total de 22 de facilităţi medicale, între care 15 centre de vaccinare, cinci centre de testare şi un laborator medical COVID-19, a menţionat miercuri pentru Reuters un oficial din Ministerul de Interne.

Mai multe centre de vaccinare şi facilităţi de testare outdoor din farmacii din diferite zone din Franţa au fost inscripţionate cu zvastici şi graffiti cu mesaje cum ar fi "colaboraţionist", "nazist" şi "genocid". Sloganuri similare au fost întâlnite la unele dintre manifestaţiile împotriva permisului sanitar.

 

„Distrugerea unui centru de vaccinare spune multe despre motivele făptaşilor”



Luna trecută, în oraşul Neuille-Pont-Pierre de pe Valea Loarei pe mai multe indicatoare stradale spre centrul de vaccinare a fost desenată steaua lui David, semnul pe care evreii erau obligaţi să-l poarte de către nazişti. La Lans-en-Vercors, în sud-estul Franţei, pe pereţii unui centru de vaccinare au fost desenate graffiti anti-vaccin şi instalaţia antiincendiu a fost pornită, ducând la inundarea facilităţii, a relatat o publicaţie locală.

„Distrugerea unui centru de vaccinare spune multe despre motivele făptaşilor, care vor fi depistaţi", a transmis pe Twitter ministrul sănătăţii, Olivier Veran.

La Urrugne, în Pirinei, cortul care găzduia un centru de testare a fost incendiat, iar la Audincourt, în estul Franţei, alimentarea cu curent a unui centru de vaccinare a fost întreruptă, punând în pericol dozele de vaccin din frigidere. Duminică, personalul de la un centru de vaccinare din Toulouse a găsit un bilet pe care scria "Într-o zi, toate astea vor sări în aer", au consemnat media locale.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a asigurat că autorii acestor fapte vor fi aspru pedepsiţi, dar până acum nu au avut loc arestări notabile.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel