Deși în toată lumea sunt manifestări anti-violență și împotriva rasismului poliției, doi polițiști din Drancy (Seine-Saint-Denis) au devenit chiar ei victime ale discriminării în timpul unei operațiuni.
În timp ce cei doi polițiști - un bărbat și o femeie - au intervenit duminică în jurul orei 2.00 dimineața într-un cartier din Drancy pentru o petrecere zgomotoasă, au căzut victimele unor insulte de natură rasială din partea locatarilor deranjați, de naționalitate română.
Astfel, ofițerul de poliție de origine nord-africană a fost numit „bougnoule” (n.r. cu sens peiorativ, adresare insultătoare și rasistă față de magrebiani sau de arabi) și „fals polițist“, deși bărbatul și-a prezentat de două ori legitimația de serviciu, potrivit Le Parisien.fr.
De asemenea, polițistul a fost scuipat pe cap, de la etaj, în timp ce se afla în fața porții încuiate a casei. În timpul arestării, unul dintre români l-a lovit pe polițist în față și i-a rupt pantalonii, Apoi a fost apucat de guler de un alt român. În același timp, două femei au atacat-o pe polițistă, colega sa, lovind-o în față și scuipând-o.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News