Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța. Șofer român, BĂTUT de protestatari în veste galbene. I-au strigat "Român împuţit"
WhatsApp
Protestul "vestelor galbene" face victime printre români. Un șofer TIR a fost bătut cu parul, pe un drum din departamentul Jura, de protestatari în veste galbene. Agresorul lui a fost arestat şi condamnat la un an de închisoare.

Un şofer român de TIR a fost victima unui grup de protestatari din regiunea Jura, fiind lovit cu o bâtă în faţă, prin geamul camionului. Românul a oprit la un baraj al protestatarilor în data de 30 noiembrie, moment în care s-a iscat o discuție aprinsă. La un moment dat, unul dintre ei a venit cu o bâtă și l-a lovit violent direct în față. Românul a ajuns la spital, prezentând răni serioase, relatează publicația franceză leprogres.

Şoferul a declarat că vorbea din cabină cu protestatarii, când unul dintre ei, i-a strigat "român împuţit", apoi l-a lovit direct în faţă, prin geamul deschis. 

Agresorul și-a recunoscut fapta, dar spune că nu l-a insultat şi đă vina pe şoferul român, care a încercat să forţeze trecerea de baraj. Protestastarul "vestă galbenă" a fost arestat imediat după incident, iar joi a fost condamnat la un an de închisoare.

Începute ca niște proteste pașnice, demonstrațiile "vestelor galbene" din Franţa au devenit deosebit de violente. Zeci de mii de protestatari care se opun creşterii accizelor la carburanţi, blochează drumuri, incendiază anvelope şi ridică adevărate baricade.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel