Alexandru Rafila a declarat, miercuri, înaintea ședinței de Guvern, că la reuniunea miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană, dincolo de îngrijorarea legată de noua tulpină - Omicron -, statelor membre li s-a recomandat intensificarea campaniilor de vaccinare și introducerea formularului de localizare a pasagerilor.
„Va deveni obligatorie în cadrul Uniunii Europene și noi vom operaționaliza acest lucru până la data de 20 decembrie”, afirmă Rafila.
Potrivit acestuia, înlesnirea unora dintre restricții trebuie să vină la pachet cu respectarea legii: „cred că ar trebui să ne uităm asupra cadrului legal care îi sancționează pe cei care nu respectă prevederile legale. Lucrul ăsta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea. Suntem de acord ca mai ales în această perioadă să ne putem desfășura activitatea cu măsuri ușor relaxate și aduse la un numitor comun, adică s-a introdus în certificatul COVID și accesul pentru persoanele care sunt testate, dar să fie foarte clar pentru toți operatorii economici care trebuie să respecte legislația că nu putem să avem niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor”.
„Ideea este că noi trebuie să ținem lucrurile sub control și să nu avem cumva un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, menționează Rafila.
Conform acestuia, în acest context este evaluată capacitatea de răspuns la nivelul spitalelor.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus marți, în cadrul hotărârii de prelungire a stării de alertă, măsuri de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Printre acestea se numără eliminarea restricțiilor de circulație, renunțarea șl mască în spațiile publice deschise neaglomerate sau accesul la mall pe bază de test negativ. Propunerile CNSU trebuie aprobate în ședință de guvern.
Hotărârea nr. 112 a CNSU prin care se propune prelungirea stării de alertă conține următoare măsuri de relaxare:
- Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
- Creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -23,00;
- Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
- Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
- Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuie aprobate prin hotărâre de guvern.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News