Potrivit vienna.at, luni dimineața, soldații au vrut să verifice o furgonetă cu numere de înmatriculare maghiare la punctul de trecere a frontierei Bildein (districtul Güssing), dar șoferul nu s-a supus controlului si a apăsat pe accelerație.
Potrivit Ministerului Apărării și Comandamentului Poliției de Stat din Burgenland, este vorba despre doi cetățeni moldoveni. Aceștia transportau ilegal 12 refugiați. Unul a fost deja arestat.
Oamenii legii au pornit în urmărirea autovehiculului care nu s-a supus controlului. Acesta mergea în direcția Bildein, când a părăsit apoi drumul. Un suspect a coborât din mașină și a fugit în direcția Ungariei. În plus, acesta i-a împușcat de două ori pe membrii forțelor armate de pe teritoriul ungar.
Aceștia nu au fost răniți, la fel ca și cei doisprezece refugiați, toți bărbați din Afganistan, găsiți în mașină. Aceștia au cerut ulterior azil, a declarat pentru APA purtătorul de cuvânt al poliției, Helmut Marban.
Un bărbat a fost arestat în acest caz. Este vorba despre un bărbat din Republica Moldova, în vărstă de 22 de ani. Originea traficantului fugar a fost de asemenea clarificată în cursul după-amiezii.
Se pare că este vorba tot despre un cetățean care provine din Moldova, în vârstă de 26 de ani. El este încă dat în urmărire, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Helmut Marban.
"Acest incident, care a avut loc astăzi, ilustrează faptul că acțiunile traficanților și infracțiunile asociate acestora au atins noi dimensiuni. Mă bucur că soldații implicați nu au fost răniți în schimbul de focuri", a declarat ministrul Apărării ÖVP, Klaudia Tanner, citează vienna.at.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News