Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Facebook a eliminat o reţea de conturi pro-Trump care opera din România
Compania Facebook Inc a anunţat joi că a eliminat recent o reţea de conturi care promova, din România, campania pentru realegerea preşedintelui american, Donald Trump, transmit Reuters şi AFP.

Pe conturile respective erau publicate postări despre sprijin pentru liderul american din partea conservatorilor, negrilor americani, al creştinilor şi adepţilor grupării QAnon care răspândeşte teorii ale conspiraţiei.

Multe dintre cele 35 de conturi de Facebook şi 88 de Instagram eliminate erau prezentate ca fiind americane, iar unele administrau pagini de fani Trump, funcţionând fără să respecte regulile reţelei sociale, ceea ce compania numeşte ''comportament neautentic coordonat''.

Reţeaua avea o acoperire mică, cu doar 1.600 de conturi care urmăreau respectivele pagini de Facebook şi 7.200 de urmăritori ale conturilor pe Instagram, deţinut de Facebook.

În total, în iulie, cele două platforme au eliminat peste 1.000 de conturi identificate drept "neautentice" prin comportamentul lor vizând înşelarea publicului în ceea ce priveşte intenţiile sau originile lor, relatează Agerpres.

[citeste si]


Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
24 sep 2020, 17:48
DCMedical.ro
23 sep 2020, 23:27
DCBusiness.ro
24 sep 2020, 18:16
DefenseRomania.ro
24 sep 2020, 19:48
DCBusiness.ro
24 sep 2020, 18:16
DefenseRomania.ro
24 sep 2020, 19:48
DCNews.ro
24 sep 2020, 17:48
DCMedical.ro
23 sep 2020, 23:27