Publicitate
Cei mai mulți italieni susțin certificatul de vaccinare introdus vineri în țară, iar ritmul campaniei de inoculare a crescut brusc în mai multe regiuni, în acest context.
Proteste există însă în continuare, în special din partea opoziției de extremă-dreapta, dar și din partea unor voci din coaliția de guvernare.
Din septembrie, certificatul va fi cerut în Italia și pentru accesul în transportul public pe distanțe lungi, dar și pentru intrarea în universități. Iar când școlile se redeschid, toți profesorii trebuie să aibă permisul sau să riște suspendarea fără plată. Cel puțin deocamdată, măsura coercitivă pare să aibă efectul dorit de autorități, scrie Libertatea.
Zilele trecute, unele regiuni au anunțat o creștere a numărului de programări la vaccinare de 15 până la 200%, potrivit publicației italiene Il Sole 24 Ore. Iar un sondaj al institutului Nando Pagnoncelli a arătat că majoritatea populației susține măsurile, doar un sfert dintre italieni spunând că sunt mai mult sau mai puțin împotrivă.
Măsuri similare au declanșat ample proteste în Franța și au arătat diviziunile dintre orașele americane, unele dintre ele, precum New York, solicitând certificatul de vaccinare, în vreme ce altele se pronunță și împotriva măștii.
Dar italienii, scrie New York Times, au îmbrățișat în mare parte certificatul verde, nu doar la nivelul societății, dar și al clasei politice. Cu excepții, firește.
În prezent, 54,7% din populația Italiei a fost complet vaccinată, iar cifra este în creștere.
Reacția Italiei la aceste măsuri ilustrează perioada de stabilitate politică ce a cuprins țara după instalarea guvernului condus de veteranul economist Mario Draghi, care a reușit să formeze o largă coaliție, cu partide de stânga sau dreapta, inclusiv populiști.
Un sondaj publicat recent de Corriere della Sera a arătat că 66% dintre italieni sprijină ideea certificatului verde, iar liderii populiști care au ridicat dubii cu privire la vaccinare au fost nevoiți din diverse motive să accepte realitatea. Luna trecută, când Matteo Salvini, liderul populist al Ligii, acum parte a coaliției de guvernare, a spus că certificatul va priva mulți italieni de „dreptul la viață”, Draghi i-a răspuns rapid: „Apelul la nevaccinare este o dorință de a muri”.
Întâmplarea face că Salvini s-a vaccinat chiar a doua zi. El a insistat că vaccinarea era programată de mult și că nu a urmat sfaturile lui Draghi. Dar a devenit clar cine are discursul cel mai convingător și cine decide lucrurile în țară. Asta cu atât mai mult cu cât aripa pro-business a partidului lui Salvini îl susține pe Draghi, în speranța că acesta va revitaliza economia, inclusiv cu ajutorul banilor de la UE.
Concret, Draghi „a lăsat populismul fără voce”, a observat, pentru New York Times, Sergio Fabbrini, profesor de politici și relații internaționale la Luiss, o universitate din Roma. Protestul extremei-drepte Proteste au existat. Mișcarea 5 Stele (M5S), spre exemplu, care s-a lansat în politică și cu ajutorul unui segment electoral antivaccinist, s-a trezit în fața unei situații complicate, ținând cont că este în coaliția de guvernare.
Parlamentara M5S Sara Cunial, spre exemplu, a comparat vaccinarea cu „un genocid”. Dar ea a fost suspendată, iar gruparea politică a adoptat o poziție mai moderată.
Cea mai puternică opoziție a venit din partea Fratelli d’Italia (FdI), extrema dreaptă italiană, care concurează puternic Liga lui Salvini și chiar a ajuns pe primul loc în unele sondaje de opinie. Giorgia Meloni, șefa partidului, a spus în iulie că permisul verde este „pasul final spre realizarea unei societăți orwelliene”. Săptămâna trecută, politicienii FdI au ocupat pentru scurt timp parlamentul, protestând față de introducerea certificatului. Un video cu parlamentarul Federico Mollicone, fost jucător de baschet, în timp ce fugea cu un afiș de protest în mână, a devenit viral pe rețelele sociale.
Ținând cont de apropierea alegerilor locale din octombrie, unde în joc sunt premii importante precum Primăria Romei sau a orașului Milano, abordarea privind vaccinarea este deseori electorală.
În jur de 11-13% dintre italieni se opun vaccinării, dar cifra crește la 20-23% în rândul alegătorilor de dreapta, potrivit unei cercetări realizate de Demos.
În ciuda unei opoziții mai ferme și mai zgomotoase, președintele francez Emmanuel Macron speră și pare să reușească și el să convingă lumea să se vaccineze în număr mai mare. Care sunt costurile politice ale acestei măsuri rămâne de văzut la scrutinul prezidențial de anul viitor.
Deocamdată, protestele față de permisul sanitar au intrat în al patrulea weekend consecutiv și au devenit și violente pe alocuri. Însă guvernul de la Paris a decis să meargă mai departe.
Luni, permisul sanitar va fi extins în numeroase locuri, între care şi restaurante. Au apărut și niște flexibilizări. De-acum încolo „testarea negativă va fi valabilă 72 de ore şi nu doar 48 de ore pentru cei nevaccinaţi”.
O altă flexibilizare: va fi posibilă efectuarea unor autoteste sub supravegherea unui cadru medical. Iar permisul digital de sănătate nu va mai fi, de asemenea, solicitat pentru o vizită la medicul generalist, a reamintit ministrul francez.
Însă Macron a insistat și și-a îndemnat compatrioții să se vaccineze.
„Este vorba despre cetățenie. Libertatea există doar dacă libertatea tuturor este protejată. Nu valorează nimic dacă prin felul în care ne exercităm libertatea îi contaminăm pe frații noștri, pe vecini, pe prieteni, părinți. Atunci, libertatea devine iresponsabilitate”, a subliniat președintele într-un clip postat pe rețelele sociale, în cadrul unei campanii prin care a încercat să își susțină politica de vaccinare.
Furia protestelor i-a surprins pe unii experți francezi. Sociologul Jean Viard a avertizat că manifestațiile pot deveni explozive. „Granițele sunt greu de conturat”, a spus el pentru televiziunea publică.
Iar cercetătorul François Arleo s-a declarat mirat de cât de polarizate au fost răspunsurile la editorialul său din Liberation, în care îi îndemnase pe cititori să se gândească la Pasteur, nu la Darwin, scrie The Guardian.
În același timp, în ciuda protestelor, măsurile promovate de Macron par să funcționeze. De când președintele a anunțat introducerea permisului sanitar, cel puțin șapte milioane de francezi și-au făcut prima doză de vaccin.
În prezent, 63,5% din populația de peste 12 ani a fost vaccinată cu prima doză cel puțin, iar programările sugerează că până la finalul lunii, Franța va vaccina cu cel puțin o doză 50 de milioane de persoane.
Sondajele sugerează, de asemenea, că 60-70% din populație susține permisul sanitar, deși jumătate dintre cei chestionați spun că îi înțeleg pe protestatari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News