Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elveția. VACCINUL OBLIGATORIU pentru cei care vor sa intre în restaurante, magazine sau saloane de înfrumusețare
WhatsApp
Potrivit Ministerului Justiției elvețian, un comerciant ar putea interzice intrarea în magazinul său unei persoane care nu a fost vaccinată împotriva Covid.
Foto ILUSTRATIV

În decembrie, organizatorii de concerte private din Elveția, care au fost lăsați fără obiectul muncii, au întrebat dacă li se permite să accepte doar spectatori vaccinați împotriva Covid-19, în speranța că și-ar putea relua activitățile rapid. Karin Keller-Sutter, ministrul Justiției, a solicitat astfel consiliere juridică experților din domeniu. Răspunsul a venit cu puțin înainte de Crăciun: brutarul, măcelarul sau stilistul ar putea cere cu ușurință dosarul de vaccinare înainte de a permite accesul în locațiile lor

Proprietarii au dreptul să trateze persoanele vaccinate diferit față de cele care nu acceptă imunizarea, explică publicația Tages-Anzeiger printr-un articol intitulat „Nicio intrare în bar fără vaccinare”. Ingrid Ryser, purtător de cuvânt al Biroului Federal (Ministerul Justiției și Poliției), explică în cotidianul germanofon că „se aplică principiul autonomiei private. Este valabil atât pentru o vizită la coafor sau restaurant, cât și pentru o participare la un eveniment major”. Purtătorul de cuvânt adaugă: „Atâta timp cât nimic altceva nu este reglementat, toată lumea are libertatea de a decide cu cine să ‘semneze un contract'”.

Cu siguranță că și hotelurile, școlile de șoferi sau companiile aeriene vor face distincție între persoanele vaccinate și nevaccinate. Iar serviciile publice vor adopta, probabil, aceeași strategie? Tot în Tages-Anzeiger, Eva Maria Belser, profesor de drept constituțional și administrativ la Universitatea din Fribourg, denunță această potențială formă de discriminare. Este urgentă nevoie de „un cadru legal, cât mai restrâns posibil, care să specifice ce se poate și ce nu”, dacă nu dorim să trăim într-o lume „în care va trebui să scoatem fișa de vaccinare în fața fiecărei brutării și a restaurantelor”. Mai ales că statul nu te poate obliga să te vaccinezi, titrează Le Point.

Pe de altă parte, deputatul liberal-radical Philippe Nantermod, intervievat de La Tribune de Genève, consideră că „toată lumea este liberă să fie vaccinată și toată lumea este liberă să nu accepte să lucreze cu oameni care nu sunt vaccinați. Cei care nu vor să fie vaccinati își pot deschide cinematografe proprii sau să organizeze evenimente separat”. Însă uită că un anumit număr de persoane pur și simplu nu pot fi vaccinate, cum ar fi femeile însărcinate sau persoanele care suferă de anumite patologii. Cu ce ​​drept ar fi discriminați?

(Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH )

Totuși, problema nu este una de actualitate în Eveția, încă. Deoarece cazurile de contaminare nu scad, iar rata de reproducere este din nou în creștere. Alain Berset, ministrul Sănătății, tocmai a anunțat că barurile, restaurantele, unitățile culturale, facilitățile sportive, care urmau să se redeschidă pe 22 ianuarie, vor rămâne închise cel puțin până la sfârșitul lunii februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel