Măsura va intra în vigoare pe termen nedefinit, urmând să afecteze zeci de curse zilnice, printre care rute de mare ca Milano-Frankfurt, precum și trenurile regionale care leagă cele două țări folosite de numeroși navetiști să se deplaseze zilnic din nordul Italiei în Elveția.
Elveția și țările învecinate Italia, Germania și Franța au redus numărul curselor feroviare în luna noiembrie însă creșterea vertiginoasă a infecțiilor cu coronavirusul în timpul celui de-al doilea val al pandemiei să impună noi reguli de siguranță pentru rutele feroviare.
Autoritățile italiene nu au interzis explicit călătoriile cu trenul în străinătate însă regulile pe care le-au impus, inclusiv luarea temperaturii pasagerilor, depășesc capacitățile angajaților căilor ferate, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al SBB.
„Trenurile Căilor Ferate Federale Elvețiene vor călători doar până la granița țării cu Italia”, a precizat SBB într-un comunicat.
Italia, Franța și Germania au introdus de asemenea noi reguli menite să prevină deplasarea pasionaților de schi în Elveția și Austria în timpul sărbătorilor de iarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News