Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elveţia FURĂ STARTUL şi redeschide frontierele pentru toate ţările UE mai devreme decât era prevăzut
WhatsApp
Elveţia a decis vineri să-şi redeschidă mai devreme decât era prevăzut frontierele cu toate ţările Uniunii Europene, pe 15 iunie, o măsură solicitată de Italia, informează AFP.

Guvernul elveţian a anunţat la mijlocul lui mai că intenţionează să redeschidă frontierele pe 15 iunie cu Austria, Germania şi Franţa, făcând-şi publică după câteva zile şi intenţia de a restabili până cel târziu la 6 iulie libera circulaţie a persoanelor şi libertatea de deplasare cu toate ţările din spaţiul Schengen.

Însă Italia a decis să ridice restricţiile de intrare în frontierele interne ale spaţiului Schengen cu vecinii săi pe 3 iunie şi a cerut reciprocitate de la ţările vecine.

Citeşte şi: Uniunea Europeană îşi deschide FRONTIERELE externe

Până acum, cererea Italiei a fost respinsă de autorităţile elveţiene, care au estimat chiar marţea aceasta că "este prea devreme pentru ridicarea controalelor" cu Italia.

După trei zile şi "dat fiind actuala situaţie epidemiologică", guvernul elveţian a estimat că restricţiile de intrare vor putea fi ridicate pe 15 iunie pentru toate ţările din UE şi pentru Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Această decizie a urmat unei "conferinţe video informale a miniştrilor de interne ai statelor Schengen, care a avut loc vineri", a precizat guvernul elveţian într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel