Directoarea instituţiei, Anne Levy, a declarat că Elveţia urmăreşte cu atenţie avansul acestui tip de certificate în Uniunea Europeană, deşi ar putea lua măsuri în mod independent dacă această iniţiativă suferă amânări în ţările vecine.
Se aşteaptă ca certificatul elveţian să fie disponibil atât pe hârtie cât şi digital şi să permită posesorilor să depăşească unele restricţii, mai ales în ce priveşte călătoriile.
Într-o primă fază acest document nu va ţine seama dacă deţinătorul a fost sau nu infectat cu COVID-19, sau dacă are un rezultat PCR negativ, deşi aceste informaţii ar putea fi incluse ulterior, a declarat o reprezentantă a Biroului federal pentru postul elveţian de televiziune RTS.
La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat verde digital, pentru a le facilita cetăţenilor UE libera circulaţie în condiţii de siguranţă pe durata pandemiei de COVID-19. Certificatele verzi digitale vor fi valabile în toate statele membre ale Uniunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News