Pandemia pare să se extindă în Spania mai rapid decât în Italia și China. Sună sinistru, dar acesta este avertismentul specialiștilor.
Ibericii au mai înregistrat un record înfiorător - încă 514 decese în 24 de ore. În total au murit aproape 3.000 de oameni și sunt peste 42.000 de cazuri de infectare depistate.
La rândul ei, Italia a ajuns la 6.820 de morţi şi aproape 70.000 de îmbolnăviri.
Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Sănătăţii, numărul total de cazuri confirmate a progresat cu 20% de luni până marţi şi se apropie de 40.000, la 39.673, în timp ce autorităţile înmulţesc testele.
„Suntem în săptămâna dificilă”, în care „aşteptăm” să vedem dacă, prin izolarea strictă a populaţiei, „vom reuşi să atingem vârful pandemiei şi să vedem reducându-se numărul de cazuri”, a explicat directorul Centrului de alerte sanitare, Fernando Simon, în cursul briefingului cotidian de presă.
Pe întreg teritoriul ţării, numărul bolnavilor aflaţi la terapie intensivă se ridică la 2.636, iar al persoanelor vindecate la 3.794.
„Din fericire, în fiecare zi avem în total mai multe persoane vindecate decât morţi”, a subliniat Fernando Simon.
Spania se confruntă și cu o expansiune teritorială a epidemiei mult mai pronunțată decât în Italia. În ambele cazuri, 90% din primele 100 de decese au avut loc în doar trei regiuni. În Italia, focarele au fost Lombardia, Emilia-Romagna și Veneto, în timp ce în Spania, epidemia a pornit din Madrid, Țara Bascilor-La Rioja și Aragon.
Însă situația a evoluat diferit în cele două țări, după trecerea pragului de 100 de decese. Mai mult de 80% din cele 6.000 de decese înregistrate până acum s-au produs în aceleași trei regiuni, în timp ce în Spania, procentul morților din regiunile respective reprezintă doar 65%.
Astfel, au apărut noi focare, precum Catalonia, Castilla y Leon și Castilla-La Mancha, iar o creștere semnificativă a cazurilor a deceselor a apărut și în Valencia.
Daniel Lopez Acuna, fost reprezentant al Spaniei la OMS, explică această diferență prin faptul că autoritățile italiene au redus mobilitatea cetățenilor încă de la apariția primelor cazuri, în timp ce în Spania cetățenii continuau să iasă în oraș chiar și în zilele după declararea stării de urgență.
„Cred că a fost o greşeală să se permită dispersia geografică a populaţiei în zilele anterioare introducerii izolării, ceea ce a facilitat dispersia virusului", spune Pere Godoy, președintele Societății de Epidemiologie din Spania.
Joan Ramon Villalbi, fost preşedinte al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi de Administrare a Sistemului Medical (SESPAS), consideră că diferența dintre societățile italiană și spaniolă au influențat modul în care s-a răspândit virusul.„Ca stat, Spania este mai integrată în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor decât este Italia, acolo unde există diferenţe uriaşe între nord şi sud", spune el, potrivit Știrile PRO TV.
Acest lucru ar explica, de exemplu, cum o regiune dens populată ca Sicilia, cu peste 5 milioane de locuitori, a înregistrat doar 3 decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News