Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ea este Daniela, românca decedată recent în Italia: lucra la un azil de bătrâni: „Era o persoană plină de viață, care ajuta oamenii cu mult devotament”
WhatsApp
Daniela Sanda este românca decedată în Italia, marți, 18 aprilie pe care o plâng toți cunosuții. Aceasta avea 52 de ani și lucra la azilul de bătrâni 'Contessi Sangalli' din Costa Volpino. Femeia s-a stins din viață într-un accident de circulație pe drumul național 42 la Esine, în Valle Camonica, o zonă deja cunoscută pentru numeroase tragedii.
Italia. Daniela este românca moartă în accident lucra la un azil de bătrâni: „Era o persoană plină de viață, careajuta oamenii cu mult devotament” / Foto: Facebook

Încă un accident mortal marți după-amiază pe lunga porțiune dreaptă a drumului național 42 la Esine, în Valle Camonica: victima a fost Daniela Sanda, în vârstă de 52 de ani, de origine română, care locuia de ceva timp în Rogno și lucra ca asistent la un azil de bătrâni.

 

Condoleanțe pentru familia Danielei din partea directorului instituției la care lucra

 

Daniela îndeplinea funcția de operator socio-sanitar la Căminul de bătrâni din Costa Volpino și era apreciată de directorul instituției, Giancarlo Bonomelli, care o descrie ca o "femeie plină de viață și energie".

Potrivit lui Bonomelli, Daniela a lucrat la căminul de bătrâni timp îndelungat și vestea morții sale i-a șocat pe toți cei care o cunoșteau. Vestea a ajuns la colegii de serviciu ai Danielei prin intermediul soțului acesteia.

Giancarlo Bonomelli a vorbit cu Eco di Bergamo despre Daniela Sanda și a spus că aceasta era o persoană plină de viață, care îngrijea și ajuta bătrânii cu mult devotament. 

„Era o femeie plină de viață, entuziastă și energică. Îngrijea și ajuta bătrânii și dacă mai era ceva de făcut nu se dădea în lături, dimpotrivă, mai repara o comodă, un mâner sau o ușă de la vreun dulap. Ne va fi dor de dânsa la toți cei care am lucrat cu ea, și va lipsi enorm tuturor oaspeților și prietenilor noștri.”

 

Românca a murit într-un accident a cărui cauză nu a fost tsabilită încă

 

Femeia de naționalitate română lasă în urmă un fiu în vârstă de 26 de ani, student universitar. De asemenea, colegii, prietenii și restul familiei îi vor simți lipsa enorm.

În după-amiaza zilei de marți, în jurul orei 14:00, Daniela Sanda se deplasa spre localitatea Darfo la bordul unui automobil Citroen. Din motive încă necunoscute, mașina a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit cu un SUV Volkswagen T-Roc condus de o femeie de 39 de ani din Berzo Inferiore. Aceasta din urmă a încercat să evite impactul, dar fără succes.

Un martor ocular care lucra într-un câmp aflat lângă șosea a declarat că a auzit un zgomot puternic de frânare înainte de impact, conform Rotalianul.

Mașina condusă de Daniela Sanda a fost complet distrusă, iar femeia nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Pompierii au intervenit pentru a scoate trupul neînsuflețit dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Cauza exactă a accidentului este încă necunoscută.

 

------------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG   

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel