Michele Trapani, proprietarul unui pub din Cuneo a găsit o idee prin care să-și transforme cafeneaua într-un „Café Covid Free”, adoptând un fel de „pașaport de sănătate” care permite celor imunizați să aibă acces fără restricții de așteptare.
După cum explică Trapani pentru La Stampa și La Repubblica, pentru a accesa această facilitate, cei vaccinați trebuie să demonstreze acest lucru printr-o aplicație cu un cod QR, care poate fi scanat la intrarea în restaurant. Astfel, spune el, persoanele imunizate pot petrece apoi o seară în liniște, mâncând, băut, ascultând muzică bună în siguranță totală.
Inițiativa lui care a ridicat controverse, dar este departe de a fi izolată. Vinerea trecută, guvernatorul Campaniei, Vincenzo De Luca, a venit cu o inițiativă regională pentru oferirea unui certificat de vaccinare Covid-19: Un card care poartă un cip care, în accepțiunea președintelui regiunii, va putea deschide ușile unei vieți normale tuturor celor imunizați. „Sperăm ca în câteva luni cetățenii vor putea să-l arate pentru a merge la cinematograf, restaurant cu mai multă liniște sufletească având certificarea că au fost vaccinați”, potrivit Today.it.
(Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH )
Pentru moment, guvernul nu s-a pronunțat sub inițiativa pașaportului național de sănătate, dar aplicația promisă de comisarul de urgență Domenico Arcuri va servi doar pentru a urmări progresul campaniei de vaccinare în etapa I.
O abordare complet diferită este cea a statului Israel, unde 20% din populația rezidentă a fost deja vaccinată. Aici guvernul intenționează să emită un adevărat card verde de sănătate. „Pașaportul verde” va fi eliberat de statul Israel la o săptămână după vaccinare. Certificatul, după cum explică presa locală, va fi valabil 6 luni și va oferi acces gratuit la teatre, cinematografe, precum și săli de sport, dar va servi și pentru a evita carantina prevăzută pentru cei care se întorc din călătoriile în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News