Primele paşapoarte albastru închis vor fi eliberate începând din martie,iar până la mijlocul anilor 2020 toate paşapoartele britanice vor fi de această culoare.
Noul paşaport va fi de asemenea „cel mai ecologic”, a precizat ministerul, amprenta carbon legată de producerea sa fiind redusă la zero şi de asemenea va fi cel mai sigur datorită utilizării unor tehnologii inovatoare.
„Părăsirea Uniunii Europene ne-a dat ocazia unică de a ne restaura identitatea naţională şi de a trasa o nouă cale în lume", şi-a exprimat satisfacţia ministrul de interne Priti Patel în acest comunicat. "Revenind la designul emblematic bleu şi auriu, paşaportul britanic va fi legat din nou de identitatea noastră naţională şi abia aştept să călătoresc cu acesta”, a declarat ea.
În mod ironic, grupul francez Gemalto va produce aceste paşapoarte, dar ele vor fi „personalizate” cu coordonatele şi fotografia deţinătorilor lor în Regatul Unit, precizează ministerul.
Subiect în aparenţă anodin, culoarea paşaportului inflamase dezbaterile în parlament şi pe reţelele de socializare. În decembrie 2017, Theresa May, pe atunci şefa guvernului de la Londra, susţinuse această revenire la culoarea de altădată, considerând că paşaportul este "marca independenţei noastre şi a suveranităţii noastre".
Tabloidul pro-Brexit The Sun făcuse campania pentru revenirea la culoarea albastră, utilizată pentru prima oară în 1921 pe paşapoarte, iar apoi abandonată în 1988.
Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, ironizase „obsesia retrogradă şi provincială în favoarea unui paşaport albastru”.
Noile paşapoarte vor purta emblemele florale ale Angliei, Irlandei de Nord, Scoţiei şi Ţării Galilor, naţiuni constitutive ale Regatului Unit, un mod de exalta identitatea britanică pusă la încercare de Brexit.
Sturgeon, al cărei partid separatist SNP a câştigat 47 din cele 59 de circumscripţii în Scoţia la alegerile legislative din decembrie, face campanie pentru un al doilea referendum asupra independenţei acestei naţiuni. Şi în Irlanda, alegerile din 8 februarie au înregistrat o revenire istorică a Sinn Fein, care vrea să reunifice Republica Irlanda cu Irlanda de Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News