Carabinierii le-au urmărit și le-au filmat timp de zece zile. Și astfel au constatat că, în loc să lucreze pentru municipalitate, au petrecut timp la bar sau în jurul magazinelor. Astfel, agenții le-au denunțat pentru înșelătorie și le-au raportat numele pentru a li se bloca acordarea veniturilor de cetățenie. Da, pentru că cele două românce au fost incluse în „Proiectul Util pentru Comunitate” (PUC), întocmit de municipalitatea Ferentino și acceptat pentru beneficiarii veniturilor de cetățenie.
Cle două tinere românce au trebuit să se ocupe de întreținerea parcurilor publice ale orașului, timp de șase luni, de două ori pe săptămână câte opt ore. Dar, potrivit investigațiilor carabinierilor, nu au respectat niciodată angajamentul asumat cu administrația municipală, însă primeau aproximativ 700 de euro din venit. De aici și înșelăciunea.
Colegii Mariei și Sofiei au făcut prima dată plângerea la Poliție întrucât, în timp ce lucrau, au văzut că cele două dispăreau imediat sau lipseau. Adesea, cele două românce mergeau la un bar pentru a lua micul dejun. Apoi, mergeau prin centru, intrând prin magazine.
„Dar noi ne-am oprit la bar doar pentru o cafea după ce ne-am acoperit tura de muncă. La urma urmei, nu am făcut nimic rău”, a spus Maria în apărarea sa.
Carabinieri investighează acum dacă cele două românce chiar au îndeplinit cerințele pentru veniturile cetățeniei. Dacă nu, acuzațiile acestora s-ar putea agrava.
Guvernul Meloni a revizuit Venitul de cetățenie (Reddito di cittadinanza), măsură de combatere a sărăciei în vigoare din aprilie 2019, prin limitarea numărului de beneficiari.
De la 1 ianuarie 2024, Venitul de cetățenie va fi anulat definitiv. În plus, de la 1 ianuarie 2023, persoanele vor fi obligate să participe la cursuri de formare sau de reconversie profesională de șase luni.
Cei care sunt obligați să participe la aceste cursuri, dar nu o fac, își vor pierde dreptul la venitul de cetățenie. Regiunile vor trebui să comunice Anpal (n.r. - Agenția Națională pentru Politici Active de Ocupare a Forței de Muncă) listele cu cei care nu respectă obligația de prezență.
Toți beneficiarii Venitul de cetățenie vor trebui să fie angajați de către municipalitatea în care locuiesc în „proiecte utile pentru comunitate”. Anterior, regula prevedea că municipalitatea trebuia să implice „cel puțin o treime” din beneficiari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News