Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Două românce care au plecat să se angajeze în Italia, au fost puse să se prostitueze. Au scris poliției pe Facebook ca să scape
WhatsApp
Operațiune în Molise, Italia: Două românce au reușit să scape din ghearele unor bărbați care le-ar fi ademenit cu promisiunea că le ajută să se angajeze în Italia. În schimb, acestea au fost supuse prostituției și au fost agresate.
Foto: Unsplash

Agresorii, doi bărbați de aceeași naționalitate ca femeile, au fost arestați de poliție în Molise pentru infracțiunile de sclavie în formă agravată, violență sexuală, trafic de persoane, complicitate și exploatare a prostituției împotriva a două femei.

 

Poliția a depistat româncele cu ajutorul unei postări pe Facebook

 

În urmă cu câteva zile, în urma unei sesizări din partea Interpol, oamenii de la Brigada Mobilă s-au deplasat la un apartament din Termoli, unde au găsit două fete de naționalitate română, agresate, dintre care una era însărcinată.

Femeile și-au exprimat imediat o mare ușurare la vederea ofițerilor. Una dintre cele două fusese cea care ceruse ajutor, raportând poliției române printr-un mesaj pe Facebook că fusese răpită și obligată să se prostitueze în Molise, Italia.

Cele două victime, după ce au depus o plângere împotriva infractorilor, povestind despre trauma lor, exploatare și violență, au fost transferate în centre protejate. 

Vezi și: Român săltat de pe aeroport, în Italia, și dus direct la închisoarea Don Bosco 

 

Cum a început calvarul româncelor

 

Cele două fete le-au povestit polițiștilor că ajunseseră de curând în Italia, cu promisiunea și speranța de a obține un loc de muncă, dar și-au dat seama în scurt timp de înșelăciunea la care fuseseră supuse. Astfel, s-au trezit forțate să se prostitueze de către torționarii lor: bătăi și amenințări continue, care i-au afectat și pe membrii familiei lor rămași în România.

În scurt timp, poliția a reușit să îi identifice și să îi aresteze pe cei doi bărbați, tot români, care sunt acum închiși la închisoarea din Campobasso (arestul a fost deja validat de către gip-ul tribunalului din Larino).

Investigațiile ulterioare efectuate și materialele găsite și confiscate, inclusiv bani și telefoane mobile, au permis să se constate că activitatea infracțională a celor doi bărbați arestați ajunsese la un nivel foarte avansat. De fapt, prin intermediul site-urilor online, aceștia făceau publicitate pentru activitatea de prostituție în apartamentul din Termoli și primeau bani de la clienți, până la o mie de euro pe zi, fie personal, fie prin transferuri bancare, conform presei străine.

 

---------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link->  https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel